Cand face pipi un japonez se afla
in toata lumea
Saptamana trecuta, mecanicul unui tren japonez Shinkansen a avut nevoie la toaleta, drept pentru care trenul pe care il conducea a intarziat cu un minut. A rezistat omul cat a rezistat, dar la un moment dat l-a apucat durerea.
Ca sa va imaginati ce inseamna minutul asta, el e echivalent cu o intarziere de cateva luni a acceleratului Bucuresti-Timisoara. E naspa.
Pentru intarzierea asta, directorul companiei feroviare a tinut o conferinta de presa in care si-a pus cenusa in cap, si-a cerut scuze abatut in numele firmei la care lucreaza, a promis ca aceasta pata neagra va fi stearsa din memoria publicului dupa zeci de ani in care vor ajunge la timp cu toate trenurile. E o rusine mare, e nasol, dar spera sa treaca.
Nefericitul ala care facea pe el a lipsit trei minute de la conducere, iar acest lucru ii va aduce o sanctiune groaznica. Daca n-ar fi opinia publica internationala, probabil ca multi judecatori japonezi ar oscila intre pedeapsa cu moartea si inchisoarea pe viata. Asa doar il vor da afara, iar lumea o sa il priveasca pe strada ca pe un nenorocit. „Ha, asta e nenorocitul ala care s-a pisat in timpul serviciului!”
Cea mai tare faza e ca in cele trei minute, trenul a rulat „cu numai” 150 de km/h, iar presa japoneza a pus stirea pe prima pagina, inaintea stirilor despre Covid. Un dezastru!
De japonezi avem nevoie in tara asta! De judecatori care sa ii traga la raspundere pe astia care „fac” autostrazi, altii care sa rezolve CFR-ul, iar pe mecanicul ala de facea pe el l-as pune Ministrul Transporturilor. Unde nu da Domnul sa intarzie si la noi toate trenurile, pe toate rutele, cu un minut! Erou national l-am face.