Pachetul Silviu Iliuta

 

Pe mine m-a marcat stirea asta: doi tineri din orasul Harkiv au decis sa srea incatusati ca sa nu se mai certe atat. Au facut asta acum 123 de zile, dupa care s-au despartit. Motivul? Ea a zis: „nu mi-a spus ca ii e dor de mine.”
Deci da, se poate! De ce nu ti-era dor de ea, nemernicule? Ca doar erai plecat la razboi, departe, jumatate de centimetru mai incolo!

„Cred că va fi o lecţie bună pentru noi, pentru celelalte cuplurile ucrainene şi pentru cuplurile din străinătate, să nu repete ce am făcut noi”, a declarat ea pentru Reuters în cadrul unui interviu acordat din Kiev.
Pustovitova a declarat că spaţiul personal este cel care i-a lipsit cel mai mult. De asemenea, ea a precizat că în această perioadă a simţit că partenerul său de viaţă nu i-a acordat suficientă atenţie.

„Am fost împreună toată ziua şi nu am primit deloc atenţie de la Alexandr pentru că eram constant unul lângă altul. El nu mi-a spus că îi e dor de mine, iar mie mi-ar fi plăcut să aud asta”, a spus cosmeticiana în vârstă de 29 de ani.
„Nu suntem pe aceeaşi lungime de undă, suntem total diferiţi”, a spus agentul de vânzări auto, în vârstă de 33 de ani.
Pachetul Silviu Iliuta

 

 


“Cronicile

 


 

1 thoughts on “Au stat incatusati 123 de zile, apoi ea l-a parasit: „nu mi-a spus ca ii e dor de mine.”

Lasă un răspuns