„Sunt Nuyen Nam Din Tzi din un sat langa Hanoi.
Toti romani zic ca domnul Citu a cumparat like-uri de la Vietnam, dar e gresit! Romanii mint! Poate confirma si sotia mea, Nu Mint.
Eu fanul lui sunt si ca mine tot sat fan Citu este. Presedintele fan-clubului sau e domnul Dal Dra Ku.
De unde pana unde?
Noi jucam seara Fazan la caminul cultural. Jucam pe tari, pe premieri, pe de toate, ca n-avem televizor. Mai bem un rachiu, mai mancam ceva ce latra…
Avem ib Vietnam un fan al domnului Citu: „Bine a facut ca se aliaza cu PSD, cum a zis si varul meu, Mu Yeu Se Le…
Am stiut toti premierii din lume, dar cand am ajuns la Romania nu a stiut nimeni. Ca doar jucam pe premieri, nu pe caterinci. Atunci ne-am uitat pe telefoane, ca suntem ca romanii-saraci, dar avem toti iPhone-si l-am vazut pe Citu. Moaca aia blajina, felul in care spunea adevaruri. L-a impresionat so pe primarul nostru, Bai Ceid Iot.
Deci am ras tot satul mai tare ca la Mr Bean cand citeam declaratiile lui anti-PSD, apoi pro-PSD. Caterinca totala! N-am mai vazut ceva mai haios pentru niu si, din pacate, dureros pentru voi.
De atunci ne strangem in fiecare seara, bagam orez prajit si rasfoim declaratiile lui Citu. Eu i-am dat like lui Citu si am si poze cu el in baie!
O sa ajungem si la presedintele vostru, dar il pastram pentru sarbatori.
Va las, ca am niste mititei de maidanez pe gratar.”
Cititul desteapta! Oferta speciala:
Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“
– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”
