Am primit un comentariu:
„Domnule Iliuţă, eşti tâmpit!” Maria G.
Mi se pare cel mai bun comentariu pe care puteam să îl primesc vreodată.
„Mulţumesc, doamnă, sper să nu va dezamăgesc niciodată!” Silviu I.

Doamna de 80 de ani şi moşulică stau întinşi pe pat şi privesc tavanul alb.
Gând doamna în vârstă: Ce primăvară frumoasă! Ia uite cum zboară porumbeii, câte doi, câte doi. Aşa am chef să fac amor!
Gând moşulică: Mai, ce primăvară frumoasă. Dacă nu s-ar căca porumbeii ăia pe mine, ar fi aşa de frumos afară!

Doamna în vârstă ridică capul de pe pernă. După zece minute se sprijină în coate , apoi, după alte zece se ridică în fund.
Gând doamna în vârstă: Trebuie să mă caţăr pe el. Dacă nu facem amor de două ori pe zi o să mă părăsească.
Gând moşulică: De ce se apropie de mine, bestia? De ce se mişcă aşa de repede? Mă ameţeşte!

Apoi, doamna în vârstă se prăvăleşte peste moşulică.
Doamna în vârstă: „Ai răbdare puţin,flăcăule, nu te gr… gra… grăbi!”
Uşor uşor, se ridică pe el. Este deasupra! Doamna scoate un ţipăt, un sunet prelungit, asemănător cu al unui delfin.
Gând doamna în vârstă: Stai, iubitule, am venit! În câteva ore începem să facem amor! Sunt în vârf! Sunt în vârf!! Îmi vine să cânt operetăăăăăăăă!
Gând moşulică: Cine dracu’ e delfinul ăsta şi ce caută pe prostata mea? Dă-te jos, mă, nesimţitule, da-te jos!

Doamna îl pipăie pe tot corpul, pe la gură, pe gât, pe şolduri. Mâna tremurândă ajunge la pantaloni. Caută ceva prin pijamaua moşului. Găseşte.
Gând doamna în vârstă: Ce caut? Aaa, unde o ţine chestia aia…ăăă, viermele ăla de măr? Uite merele, parcă ăsta e viermişorul!Gând moşulică: Îmi caută viermişorul de măr, delfinul ăsta nu e sanatoas la cap ! Dacă îmi simţeam mâinile îi, cum se zice…dădeam ? Îi dădeam un şut !

Doamna stă sus pe el, reuşeşte să îi dea pantalonii jos pînă la genunchi. Moşul rămâne în izmene.
Gând doamna în vârstă: Uite-l pe Gicu ce bine se ţine! Ce frumos e, ce piele albă are! Că bumbacul!
Gând moşulică: Huo, mă nebunule, opreşte-te! Ai înnebunit, nu îmi da pantalonii jos că mă trage şalele! Gătu’ ma-tii de delfin!

Doamna execută cu încetinitorul nişte mişcări necontrolate, în toate direcţiile. Mişcările ei aduc cu mişcările unui beţiv călărind un ponei. Scoate în continuare sunete de delfin. Moşulică o priveşte speriat.
Gând doamna în vârstă: E şi normal să fie aşa superb, are 30, e mai mic decât mine cu doi ani. La donna mobile. Qual piuma al vento. Mută d’accento. E di pensioneroooooooo!
Gând moşulică: Ce boalii se întâmplă la Mamaia? O fi otrăvit cineva apa din Delfinariu de urlă aşa?! De când poartă delfinii ochelari????

Doamna în vârstă îl călăreşte în continuare cu mişcări haotice. Se opreşte brusc să privească un ecran.
Gând doamna în vârstă: A, uite televizoru’, a început filmul: liniuţă în sus, liniuţă în jos, liniuţă în sus, liniuţă în jos. Şi muzică: piu, piu, piu, piu!
Gând moşulică: A cui e mâna aia în ghips care stă agăţată deasupra mea? Mai doarme un delfin în patul de langă? Vai, ăştia au innebunit toţi?

Doamna în vârstă stă cocoţată pe el şi se mişcă mult mai lent. Scoate batista şi se şterge la ochi, uitându-se fascinată la ecran. Plânge de zor. Filmul a impresionat-o mult. 
Gând doamna în vârstă: Piu, piu. Ce romanţă o fi asta, că nu o cunosc? Nici filmul nu îl ştiu: liniuţă în sus, piu, liniuţă în jos, piu. Ce frumos cântă fata asta!
Gând moşulică: Pică !Plouă! În sfârşit, plouă! Se face recolta, se face porumbul… Să îmi sun nepoţelul de la magazin să ii spun şi lui!

Pacientul este în ghips de la jumătate în sus, cu mâna atârnată de tavan. Pe ecran: linie in sus, linie in jos, puls 60, tensiune 18.6.
Gând doamna în vârstă: Încântător film, nu l-am mai văzut, nu ştiam actorii, dar este minunat!
Gând moşulică: E mâna mea! Când o scot din ghips mă duc să umplu remorca cu sfeclă.

Bătrâna începe să se agite brusc deasupra moşului. Plânge şi ţipă, e în tranşă. Pe ecranul Ekg liniuţele urcă şi coboară în draci. Se aude piu din ce în ce mai des şi mai tare.
Gând doamna în vârstă: Ce deznodmant încântător! Uite-i cum se fugăresc şi se urmăresc cu maşinile! Şi Clark Gable… Ce actor! La donnna imobileeeeeee!
Gând moşulică: M-am născut la Galaţi, la 16 ani am plecat la război, după am iubit-o pe Maria, am fost maistru la vagoane, Geta, Anca, Corina, Doamna Verginica, Paraschiva, del..fi..ni..zboară..cal…izmene…d e l f i n e, opreşte-t…o p r e ş t____________

Apoi, pe ecranul EKG apare o linie  orizontală, însoţită de un piuit lung. Pulsul scade la zero.
Gând doamna în vârstă: Au schimbat melodia din film. E un piuuuuuuu lung şi arată o linie. Cred că e pe final.
Gând moşulică: (LIPSA)

Heartbeat Illustration

În salon intră alergând o soră medicală blondă. Aceasta o vede pe doamna în vârstă cocoţată peste moşulică. Îşi pune mâinile în cap şi ţipă: „Aoleu, ce ai făcut, mamaie?!”
Gând doamna în vârstă: Uite-o şi pe Marylin Monroe, ce actriţa superbă! Chiar şi în halatul ăsta! Ce dramatic e tot: „Aoleu, ce ai făcut mamaie?” Dar de ce vorbeşte în româneşte?
Gând moşulică: (LIPSA)

Asistenta: „Hei, mamaie, mamaie, da-te jos , că nu e soţul matale! Ce cauţi acolo, păi e frumos?”
Doamna în vârstă o caută pe asistentă cu privirea. Se uiă înspre geam, înspre uşă, apoi o caută pe tavan, pe podea.
Gând doamna în vârstă: O aud pe curva care se culcă cu bărbatul meu, Nelu. Cred că e în curte sau la uşa dinspre veranda. O fi a etaj,? Poate îi prind impreunandu-se. Sau e sub pat?
Gând moşulică: (LIPSA)

După un timp, bătrâna o vede pe asistentă. Aceasta a cuprins-o pe bătrână de umeri şi încearcă cu disperare să o dea jos din pat.
Gând doamna în vârstă: A, stai că Gelu e sub mine. Sau Nelu? Dar uite-o şi pe curvă cu noi în pat! Mă iei de umeri, ai? Mă hârjoneşti, ai? Ai chef de joacă?
Gând moşulică: (LIPSA)

Asistenţă: „Ia uite ce ai făcut, mamaie! L-ai omorât! Pai, e frumos?”
Gând moşulică: (LIPSA)
Gând doamna în vârstă: Normal că a murit, el mereu moare primul, niciodată nu a fost prea rezistent la făcut amor. Vrei să rămânem noi două?

 

8 thoughts on “Viata amoroasa LA 80 DE ANI. Ce gandesc femeile/ ce gandesc barbatii

  1. ileana says:

    Aveam o vecina in varsta 84 ani, sotul 86 (Bebe). Eu boboc tocuri 15 cm fusta mini, ma aplec cu spatele catre Bebe, Bebe in pijama ducea gunoiul, slitul batranului s-a umplut la refuz, jenant, in cadrul usii sotia ” Bebe, nu ti-e rusine” „nu draga!”. Doamna crescuta la pension, curtata de ofiteri pe care se pare nu-i refuza, a ales pana la urma calibrul cel mai mare chiar daca nu-i incapea in punguta si trebuia sa-l morfoleasca, m-a amuzat , se poate, sper la varsta lui Bebe sa nu dezamagesti pe nimeni, mai ofera si tu din cand in cand, asa se pastreaza raiul (erectia).

Lasă un răspuns