„Nu suntem numere!” Nu-mi dă pace propozitia asta…
Sase liceeni pasionati de matematica au obtinut medalii la Olimpiada Internaţională de Matematică de anul acesta. Sunt printre geniile lumii.
O fată, singura din lot, Simona Diaconu, este cea mai bună din lume in momentul ăsta. Aur la Olimpiadă.
Patru dintre liceenii romani au luat argintul.
O medalie de bronz.
Zece ore de studiu in fiecare zi. Asta e muncă, nu noroc.
Vreo opt sau noua ani de cand studiaza in ritmul ăsta. Asta presupune sacrificii mari.
Patru dintre tineri au fost deja admisi la universităţi de prestigiu de afară, precum Princeton, Harvard sau Cambridge.
Niciunul dintre ei nu stie daca va reveni in Romania. Asta doare.
Pleacă din cauza că Romania le poate oferi mult mai putin in universitati.
Si, probabil, nu se intorc, din cauză că Romania, după facultate, i-ar tine pe la usi, in nesfarsite interviuri de angajare.
(Pe care le-ar pierde in competitie directă cu nepotul directorului, mandru absolvent de particulară la seral la 40 de ani.)
Nu se intorc din cauză că, in loc sa ii ajutam pentru ca ei sa ne ajute, ne batem joc de ei.
In „epoca lucrului bine făcut” nu suntem in stare sa punem tinerii ca ei in valoare, in pozitii cheie din sistem.
In „epoca lucrului bine făcut” avem mii de primari agramati si Vicepremieri „complect” semidocti.
In „epoca lucrului bine făcut” peste trei milioane de oameni se uită in fiecare seară la Leo de la Strehaia si Nicolae Gută.
Plecati, copii!
Si vă rugăm să vă intoarceti cand o să vă vrem cu adevărat.
Acum ii vrem pe Capatos si pe Mădălin Ionescu.
