18 manifestanti anchetati pentru 10 august 2018.
Si niciun jandarm.
Zilele astea se desecretizeaza dosarul “10 august”. Pentru ca nimeni nu scapa nepedepsit pana la urma.
Abia astept ca personajul asta sinistru sa fie cercetat. Si, odata cu ea, toti cei care au dat cu gaze in oameni. Abia astept sa vad ce munitie au folosit si cat au mintit.
Cat despre noi… asta scriam atunci:
Dragi creduli care ati iesit in strada pe 10 august 2018, sa stiti ca totul s-a schimbat de atunci, iar romanii sunt mult mai bine.
Va dau eu exemplu de cativa romani:
O stiti pe cucoana aia care a plecat in concediu in timp ce tara fierbea? Tanti aia care atunci cand a revenit in tara a zis ca nu stie ce s-a intamplat, saracuta era la plaja. Aflati despre ea ca e bine. Mai bine decat atunci. A ajuns sefa la PSD, se pregateste ca candideze la prezidentiale, are toale cate vrea, si-a tras stilista noua, coafor moca de la protocol, salariul e bun, interlopii din teritoriu cotizeaza. E bine.
Dar pe blonda aia care a dat ordin sa fiti atacati cu gaze? Sluga lui Dragnea, cea care nu gasea microfonul prin prize… Nu, tot nu l-a gasit, dar aflati si despre ea ca e bine. Nu, n-a raspuns si nu va raspunde niciodata in fata legii, au musamalizat povestea. Ea nu mai e ministru, o ajunsese oboseala de cat trebuia sa stea pe scaun la minister, asa ca a luat o pauza. Sta o vreme pe relaxare, prin Maldive, apoi o sa primeasc un post bunicel pe la vreo regie, ceva. Salariu bun, freaca menta. E chestiune de timp. Ce, parca trebuie sa se priceapa la ceva?! Pai daca ai fost secretara la Videle, te pricepu automat la orice!
De Dragnea va aduceti aminte, nu? E la inchisoare, dar e bine si el. Va intreb pe voi: nu ati face cateva luni de inchisoare pentru n-shpe milioane furate? E retorica. Sigur ca afi face. Unii ar merge pana la 10 ani.
In rest, Tudorel e stresat de la atatea mizerii. Nu stiu, poate ca salariul ala imens, pensia aia speciala, plus bonusurile de la facultate il mai fac sa uite. Una e sa fii stresat ca ai 4-500 de euro pe luna salariu si nu iti ajung banii de paine, alta e sa fii stresat pe vreo 13 650 de euro. Omul asta e stresat pe 650 000 de lei pe an. Cat ia premierul Angliei.
Romanii astia sunt toti bine, dar daca vrei sa fie bine si ceilalti 19 milioane (sau cati am mai ramas), hai in piata!
Poate faci cumva si mai gasesti niste bani de benzina, de bilet de avion, poate vii pe jos. Haide sa ii ajutam si pe ceilalti romani! Poate de data asta chiar ne iese.
Silviu Iliuta
CARTI LA OFERTA:
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”
FRAGMENT:
„La NUNTA.
La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.
– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.
– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.
Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.
– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!
– Iepuraş e ăla? îl întreb.
– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.
Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.
– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.
– Nigeria.
– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.
Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.
– Există!
Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.
– Există! Ştiam eu! Uite la el!
Şi mi-l arată pe Makele.
– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!
Love me tendeeer…
– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.
– Elvis era alb! îi spun.
– Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!
Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.
– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”
