Dragi parinti, aveti mare grija si nu va lasati copiii nesupravegheati in curtea scolii. Nici in clase. Mai ales in timpul orelor de curs. Dar si dupa ore. Niciodata.
Prin cartier, la ceas de seara, dar si de zi, umbla un individ grizonat, cu mustacioara, care ajunge in fiecare scoala, face poze cu copiii dvs., apoi le fura banii de alocatie. Poarta un pardesiu albastru, ochelari acumpi si ceas de 10 000 de euro. Sub chipul unui taranel blajin, ademeneste copiii cu alocatii marite cu 20 de lei, abureste parintii fraieri cu doua sticle de ulei, prosteste bunicii, carora le da 10 lei la pensie. Apoi, pe ascuns, isi angajeaza neamurile, care iau salarii nemuncite din banii copiilor. Apoi il judeca si condamna, iar el incepe sa dea legi ca sa scape, voi o sa revoltati, dar pe el il doare in mustata. Si pana la urma cred ca scapa.
Daca aveti fete de liceu, e posibil sa le ceara si de nevaste. Mai ales daca sunt blonde.
In fine, contactul cu acest individ este devastator. Numai daca il vedeti la televizor va creste inflatia cu 10%, iar daca dati mana cu el, va cresc si ratele la banca. E naspa.
Invatati-va copiii sa nu dea mana cu acest om si sa nu primeasca bomboane drept mita!!! Poate asa mai avem o sansa. Macar peste 20 de ani. Ca acum… s-a dus.
FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Fragment: „Nu am înţeles niciodată de ce când îi este rău unui om, cineva se oferă să îi aducă un ceai.
– Ce ai, frate?
– Cancer!
– Aaaa, stai liniştit că am un ceai de tei… vindecă tot!
Mai nou e un curent, ierburile tămăduitoate sunt peste tot: Mănâncă acum trei legături de pătrunjel pe zi şi scapi de ciroză!
– E de tei, sigur o să îţi facă bine, Silviu.
Să-mi bag picioarele, e din ăla bun, de TEI!!! Ăsta vindecă tot!
– Sunt convins, eu şi când am avut pneumonie, tot cu ceai mi-a trecut.
– Ai rămas glumeţ! Ca atunci când eram mică, îmi spune.
Se apropie de mine, cu halatul desfăcut. Toată căldura pielii sale radiază înspre mine. De sub halatul ei ies unde şi mirosuri, ca acelea care îi făceau pe Tom şi Jerry să plutească. În traducere, pentru cei care au sărit direct la desenele cu roboţi: „Boss, era bine rău androida, frate! Te vrăjea ca un Bakugan din ăla care scuipă energie!“.
E prea aproape!
Începe să îmi maseze mâna dreaptă, la încheietură. E bine.
Apoi, pentru că nu are o poziţie bună, se așază lângă mine, pe pat. E mai bine. Sper că profită de mine, măcar acum când sunt bolnav… ”
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la ;
*gasiti cele mai recente articole pe facebook/cronicipebune
