Hai sa iti spun cum e pe la noi.
In tara noastra, nimeni nu organizeaza pomeni sub forma de excursii la moaste. La noi, toti oamenii castiga decent si merg singuri in ce pelerinaje doresc, nimeni nu sta la mila primariei. Ce prostie, nu?
In tara noastra, Gabrielo, oamenii stiu sa scrie si sa vorbeasca. Nu transpira prostia prin ei cand scot cateva cuvinte pe gura. Si, in niciun caz, dar in nicun caz, astia nu sunt pusi premieri. Exclus!
In tara noastra, Gabito, niciun politician care se stie patat, care tocmai a facut parte din organizarea unui miting in care au fost adusi oameni sarmani prin directiva de partid, nu are tupeul sa apara alaturi de o mare campioana. Nu a doua zi, cand toti erau scarbiti de mizeria lasata de manifestanti. Vorbesc de aia morala, ca aia fizica se mai curata.
In tara noastra, Gabi, oamenii aplauda din inima, nu cand striga un organizator la ei. In tara noastra, oamenii nu sunt ca oile, au constiinta si gandire proprie. Stiu ca partea asts nu o intelegi, dar, in tara noastra, au murit oameni in ‘89, tocmai ca voi sa nu mai existati. In tara noastra nici nu existati.
In tara noastra, Gabisor, partidele nu isi sustin coruptii sa ajunga presedinti. Din contra, imediat ce pluteste un dubiu asupra lor, ii suspenda. Stiu, tara de nebuni!
In tara noastra, Gabitule, se fac mai intai spitale, ca vrem sa fim sanatosi. Apoi se fac catedrale imense, numai dupa ce avem unde sa ne vindecam bolile. A ajuns idea asta la tine, Gabi?
In tara noastra, Gabrielo, capitala are un primar istet care face lucruri care tie ti se par SF: are solutii pentru traffic, asfalteaza strazi, construieste centuri si altele. Dupa ca face asta, abia atunci se apuca sa ridice statui ale unor oameni care nu reprezinta nimic pentru Romania si sa faca concerte scumpe cu artisti afiliati PSD. Stiu, suntem nebuni!
In tara noastra, Gabitzule, nu exista baroni locali sprijiniti de interlopi. Stiu, pare de necrezut.
In tara noastra, Gabrielo, oamenii vin si striga in piata de cate ori au o nemultumire. Vin, nu sunt adusi pe 50 de lei si un sandvis, Gabita. Vezi diferenta?
In tara noastra, Gabitzule, politicienii nu dau legi pentru ei, ca sa scape de inchisoare. Nici nu fac mitinguri penibile pentru asta. In tara noastra, ei dau legi pentru oameni, apoi le respecta si ei. In Spania, cumnatul regelui a fost condamnat la 5 ani pentru coruptie. Ce tampenie, nu? Cati nu scoteati in strada cu forta, daca omul era de la PSD…
In tara noastra, Gabriela, niciun primar nu are tupeu sa dea directive si sa faca tot felul de campanii disperate ca sa apere interesele sotului ei, patron de firma de taximetrie la Ilfov. In tara noastra, primarul lucreaza pentru cei care l-au ales, nu pentru interesele lui barba-su.
In tara noastra, Gabi, niciun primar nu i-ar spune unui roman: “Bine ai venit in tara noastra!” “A noastra”, a cui? A PSD?
Stii care e singura problema, Gabrielo? Ca tara noastra nu exista.
Sigur, nu aici, ci pe la 1000 de km departare de Romania, inspre Vest. Ca sa existe tara noastra, chiar si peste 10 ani, ar trebui ca primarul unui oras cu 1 800 000 de locuitori sa nu fie ales cu 246 000 de voturi. Pentru ca tara noastra sa existe, ar trebui ca oamenii sa iasa la vot si sa nu mai aleaga politicieni care dau pomeni, nu construiesc drumuri, dau legi pentru ei. Poate ca intr-o zi, Gabito, o sa vii sit u in tara noastra. Dar, iti garnatez, daca nu te vei schimba, vei fi din nou huiduita. Pentru ca noua nu ne plac imbuibatii si oamenii care ne tin prosti si saraci. Simplu.
FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Fragment: Felul în care a pronunţat cuvântul „sex“ mi-a amintit motivul prezenţei mele în apartamentul ei.
– Atunci… nu mai cobor, îi zic. Te aştept dincolo, în dormitor.
– Daaa, sigur. Mă spăl puţin şi vin. Tu pregăteşte-ţi scula de găurit!
Al doilea moment de vinovăţie: în ultimii șaptesprezece ani, nu mi-am folosit scula de găurit cu nimeni, în afară de Amy. Ştiu, femeile ar spune: „Ce bărbaaaat deosebiiiit! Awwww, vreau şi eu unul!“, iar bărbaţii: „Ce cretin, frate!“.
Ştiu că varianta adevărată e „bărbat cretin“, dar în sinea mea mă mândresc puţin cu varianta „bărbat deosebit“. Un bărbat fidel pe cale să o comită cu un manechin incredibil de sexos şi care miroase mai bine decât tot magazinul de parfumuri. Chiar mai bine decât vecinul de la doi care îşi plimbă în fiecare zi câinele cu fundiţă roz.
E greu, stau pe marginea patului Căprioarei, cu bormaşina pregătită, gata să îi găuresc patul, iar prin cap îmi trece un singur gând: o să pot?!
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”
Un punct de vedere de luat in seama, dar nu pot sa nu iau in seama si alte puncte de vedere ale unor intelectuali cu multe realizari care la fel ca si dumneavoastra condamna clasa politica si in cazul de fata pe primarul Bucurestiului…..numai ca, am vazut o cu totul alta parere despre huiduielile si trivialitatile de pe arena nationala si sincer cred ca Domnul Iuri Floroiu a punctat aspecte ce tin de educatie si de ce nu de gradul de civilizatie al celor care au fost prezenti pe stadion in momentul cu pricina. Am postat mai jos articolul despre care v-am spus. Cunsider ca si acesta este un punct de vedere demn de luat in seama.
„Măi oameni buni, chiar nu realizăm că manipulaţi şi înrăiţi de atâta propagandă, mai avem puţin şi ajungem să ne ucidem în stradă pe considerente politice? Cine ar fi trebuit să o prezinte pe Simona Halep, această fată minunată care a făcut istorie pentru România, Tutankhamon, Baiazid, Maria Tereza, Sigismund Bathory?
Din respect pentru marea noastră sportivă, huiduielile nu-şi aveau rostul! Sunt fost sportiv de performanţă şi ştiu că politica nu are nicio legătură cu activitatea sportivă!
Credeţi să Simonei i-au făcut bine „strigăturile victorioase”? Mai gândiţi-vă!
PS – vorbim frumos de unire, de sufletul românesc, dar am uitat ce înseamnă respectul faţă de semenii noştri, faţă de opţinunile şi trăirile lor. Indiferent pe cine şi cum au votat, şi roşii, şi galbenii, şi verzii, şi cei roz cu picăţele, sunt tot oameni şi au dreptul la o opinie: Este dreptul lor, iar asta nu înseamnă că trebuie desconsideraţi de ceilalţi. Nimeni nu deţine adevărul suprem. Mare atenţie oameni buni, riscăm, cu toţii, să cădem într-o capcană periculoasă pentru existenţa noastră, căci distanţa de la violenţa verbală, la huiduieli, ură, şi violenţa fizică, este extrem de mică.
Ceea ce s-a întâmplat în această seară a fost URÂT, foarte URÂT, şi s-a întâmplat la 1 minut după intonarea IMNULUI NAŢIONAL, care ne îndeamnă la unire, şi sacrificiu pentru supravieţuirea neamului!”
„Cine ar fi trebuit să o prezinte pe Simona Halep?”
Paaaai… probabil cine a ajutat-o cu cele de trebuinta. Nu poti sa ignori pe cineva, iar apoi, cand iti dai seama ca poti castiga ceva popularitate prin asociere, sa vii sa te dai bine pe langa respectivul.
Cine a ajutat-o pe Simona? In niciun caz nu duamna „bine ai venit in tara noastra”!