Azi e o zi speciala, aceea in care scriu despre chilotii mei. De obicei nu o fac, dar simt ca a sosit momentul. Azi. Doar azi.
Nu mi-e simpatic Ciolos. E si greu: omul pare un functionar constiincios, cu o carisma spre zero. Se vede ca nu ii place in politica, se simte ca pestele in padure. S
Il consider prea moale. S-ar putea sa ma insel, dar cred ca e mult prea lesinat pentru a se lupta cu o caracatita nebuna.
Cred ca mesajele lui lungi si intr-un limbaj aproape de lemn, de pe facebook, reusesc sa ii plictiseasca si pe fanii sai.
E parerea mea.
Am mai multi prieteni care i-au dat mesaje pe pagina de facebook, incepand de prin 2015. Si eu i-am trimis vreo doua. Nu s-a invrednicit sa raspunda la vreunul, iar asta inseamna doar un prost management al contului de facebook. Nu trebuia sa raspunda el, ci sa numeasca un administrator. E o chestiune de obraz. Daca nu rezolva un lucru atat de simplu, cum ar putea spera orice cetatean ca poate intra in audienta la el? Sau la vreun subaltern, spre exemplu…
Asadar… nu mi-e simpatic Ciolos.
Dar incepe sa imi devina, din ce in ce mai mult, pe masura ce citesc stiri despre caciula lui de 40 de Euro.
Cu cat propaganda PSD incearca sa demonstreze ca omul e un mosier si ca isi permita o caciula scumputa, cu atat imi devine mai simpatic.
El nu trebuie sa faca nimic, trebuie doar sa ramana Ciolos, PSD are grija sa il faca mare.
E ca in anii ’90 cand FSN se chinuia sa ne spuna ce papion scump are Ratiu, iar lumea il numea hot, numai pentru ca omul facuse bani. Apoi au trecut la analiza bretelelor. La mine in casa, o matusa a spus asta:
-Cum sa votezi pe Ratiu, care a venit sa ne ia tara si sa ne vanda la straini? Numai daca aduni cat costa papionul si costumul si bretelele lui, vezi ca omul are de strans bani multi. De aia vrea sa fe presedinte, sa ne dea la fier vechi!
Daca imi amintesc bine, mosierul Ratiu a luat vreo 3% din voturi, iar Iliescu 85%.
Zilele astea mi-au venit in cap toate amintirile de atunci:
-Uite, ba! Ciolos are caciula suedeza de 40 de Euro! Nu-i mai plac alea romanesti!
A luat-o din banii vostri, ma? De ce trebuie sa va frece grija altora?
Jos Ciolos, jos Ratiu! Jos idiotii!
In spiritul asta, marturisesc: si eu am chiloti de 15 Euro (13,20 ₤), luati de la Londra. am intrat intr-un magazin Nichelodeon si nu m-am putut abtine. De pe fundul lor imi zambea SpongeBob. 15 Euro am dat pe ei si da, am fost idiot! Pana mea, sunt un mosier. Jos cu mine!
#metoo
#fookidiots
PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune
Nu rata singurele carti premiate chiar de autor! Vandute in mirificul tiraj de 4 exemplare.
Cica e oferta la carti, de Sarbatori, tine cateva zile. Ambele carti la 49 de lei. Las link aici:
https://bookzone.ro/produs/pachet-silviuiliuta-semn/
Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, dean supra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
„A venit elvetianul la noi la tara, de Craciun.
Şi l-am parcat în camera cea mai bună, cea de oaspeţi, cu salteaua de dormit aruncată direct pe laviţă şi cu sticle de băutură străine pe post de bibelouri în vitrine. Agăţată de un cui este o candelă care arde mereu, în memoria bunicului, iar pe perete te izbeşte o mare poză cu el. Era la o terasă la Neptun, prin anii ’70, singura dată când bunicul meu a ajuns să vadă marea. „Am făcut plajă șapte zile din șapte! Nimeni nu a mai prins atâtea zile frumoase la rând!“ se mândrea el.
Multe pagini din revista „Magazin Istoric“ pe pereţi, cu tot felul de domnitori. Aceasta fiind camera cea bună, nu a fost decorată cu poze din ziare de doi lei, ci au folosit hârtie lucioasă.
– It’s so exotic! Who is this?
Îmi arată altarul cu poze de pe pereţi.
– El e bunicu’, el e Cuza, aici e un verişor care a căzut din căruţă acum treizeci de ani, în stânga e Ştefan cel Mare, aici o avem pe bunica, atunci când era mică, Mihai Viteazul, fata de la pagina 5.
– Toţi rude?
– În ţara asta all are rude! ALL rude here! Mai puţin curva de la pagina 5! ţipă unchiul.”
#cronicileunuibarbat
