Va scriu voua pentru ca simt ca ma intelegeti. Si altii nu. Dorel sunt.
De ce am ales aceasta solutie pentru canalul executat de mine? Pentru ca exista doua posibilitati:
1. Canalul sa fie la vale.
Va dati seama ce dezastru s-ar fi intamplat? Opera mea de arta, acest canal cu gratii, care este ca si copilul meu, ar fi fost acoperit cu apa, cu murdarie!
Practic, s-ar fi distrus o munca de om, de artist. Praf, frunze, namol, deseuri ar fi acoperit aceasta creatie! Uitati-va putin, seaman cu un fagure cu gratii de puscarie. Simbolizeaza inchisoarea din canalizare si libertatea albinelor din afara ei. Cerul si pamantul intr-o singura lucrare:
Intelegeti de ce am adoptat metoda 2…
2. Canalul sa fie la deal.
Si nicio apa sa nu il poata ajunge! Asa cum statuia lui Mihai Viteazu este cocotata pe soclu, asa si canalul meu, creatie 2016. Asezandu-l unde gunoaiele si scursurile nu il pot atinge, toata lumea il poate admira. Fie vreme buna, fie vreme rea, el e undeva sus, gata sa fie fotografiat, filmat si dat mai departe oamenilor. Un mesaj pentru posteritate.
Multumesc ca ma intelegeti! Acum planuiesc sa pun in Bucuresti niste tomberoane de gunoi sus e un soclu, la inaltimea de 20 de metri. O sa fie colosal!
Citeste si: POVESTI
„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.
Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
