E misto sa mergi cu taxiul prin Bucuresti. Mai intai, te cultivi. Cand suni la firma de taxi e ca si cum ai merge la Ateneul Roman. 25 de minute intregi de Für Elise si tu te plangi. Concertul din telefonul tau este intrerupt doar putin, din cand in cand, de un urlet: “Iccccs Taxiiii-cu noi ajungi, oriunde, oricum. Oricand! Cheama-ne si vom veniiiiiiii!” Apoi iar Für Elise, aceeasi bucata de doua minute, de parca numai atat ar fi scris saracul Beethoven, repetata in bucla.
Concertul este interrupt brusc de o doamna aproape isterica:
-Ics Taxi, buna ziua, cu ce va putem ajuta, numele dvs.?
-Silviu Iliuta.
-Zona! In ce zona sunteti domnule Ionita?
-Paladi! Iliuta, nu Io….
Pac. Nu apuci sa termini cuvantul ca esti din nou la Ateneu. La la la la la la la la la laaaaa….
-Opt minute, 141, Paladi, confirmati?
-Confi….
La la la la la la la la lalaaaa
Frana. Un baiat simpatic, imbracat intr-un tricou mulat pe pepene, se da jos din masina si trece pe langa mine gafaind.
-Ionita?
Nu mai are rost sa neg.
-Ma duc sa iau niste apa, e cald rau. Nu dau drumul la aer conditionat, ca consuma mult.
Asa se explica pata uriasa de traspiratie de pe spate. Matahala lasa usa deschisa, masina parcata pe trecerea de pietoni, avariile pornite si dispare intr-un Mega. Apoi se intoarce preocupat de soarta mediului.
-Haaa! Cald, boss! Nu stiu ce ne facem cu incalzirile astea globaliste! Daca asa cald e acum, ce o sa fie la vara?
-Murim.
-Da. Boss, unde mergi?
-In Titan, la mama.
-A, Titan? Hai, Johnul meu, faci misto de mine, nu? Pai daca o iau acum inspre Titan, fac cel putin o ora! E blocat tot in directia aia.
-Aha…
Simteam sa mi se zbate o vena la gat. Pulsa. Am inceput sa numar oi, s ama gandesc la imagini cu munti si cascade, la muzica Buddha Bar, volumul 8. Si m-am calmat, apoi i-am zis:
-In Militari, la mine?
Isi ridica tricoul, lasa la vedere pepenasul si introduce cu stil un degetel in buric.
-Hai, boss, da’ tu nu te gandesti deloc la mine? zice.
A spus-o asa pe un ton, de am crezut ca imi e nevasta, iubita sau cel putin un prieten de suflet.
-Nu te gandesti SI LA MINE? repeta.
-Nu… prea! ii marturisesc cu jumatate de gura.
-E prea departe, bai, nene! Pai daca plec acum in Militari, ajung in doua ore. Daca nu prind ceva pe acolo, ma intorc in centru si mai fac o ora pana acolo. Se face 8, unde sa mai fac curse la ora aia? Ma duc si eu acasa.
Atunci am zis sa dau dovada de intelegere si i-am zis:
-Unde aveti drum? In ce parte ati vrea sa mergeti? Acasa?
-Nu ma duc acasa, Johnul meu, de la ora asta. Mai trebuie sa fac bani.
-Atunci la mama dumneavoastra?
-…
L-am vazut cum i-a intepenit degetul in buric, iar buza de jos a inceput sa ii tremure.
-Ma-ta sta cam pe unde ati vrea dumneavoastra sa mergeti? insist.
Face un pas inspre mine, apoi se razgandeste, tranteste nervos usa masinii si incepe sa urle:
-Ce nesimtiti, John! Dracu’ te-o mai lua pe tine de client vreodata! Dau prin statie „Ionita” si dracu te-o mai lua! Niciun taximetrist din orasul asta nu te mai ia, ma, nene! Nesimtitule!
Ce vreau sa va spun: daca va numiti Ionita si sunteti din Bucuresti, va cer anticipat scuze.
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
Poza-facebook.
(pamflet-pentru cine nu intelege care e treaba)
Aceasta care urmeaza e o reclama pentru carti. Daca te deranjeaza, imagineaza-ti ca sunt bijuterii, haine sau vibratoare. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
„– Se alege praful de tot ce am făcut atâția ani! urla viitorul socru.
Rahat, e dramatic! Adică, de ce se alege praful? De toată educația pe care a dat-o fiicei lui!
E clar, știu ce a găsit la baie: bilețelul XXX pe care i l-am scris Ameliei după o noapte de toropeală și de dragoste până la epuizare. Sper să nu fie ăla cu asocieri între corpul ei și formele de relief. Faza cu defileul era chiar prea mult pentru orice om. Faptul că Voievodul e încă în viață și nu a făcut atac de cord îmi spune că totuși nu a găsit bilețelul.
Amelia bea o gură de cafea și mă privește speriată.
Îi tremură rău buza de jos, iar ochii sunt ca două țevi de tun. Mă urăște! De parcă aș fi făcut copiii ăia singur!
– Domnule Tati-Bu… Domnule Colonel, de ce spuneți asta? De ce se alege praful de tot? îmi fac curaj.
Amy e exact ca o găină dusă la tăiat, iar eu ca un curcan în care cineva a înfipt deja cuțitul.
Mă așez lângă Amy și îl privim. Drept în ochi, exact ca în fața plutonului de execuție. Noi doi, la zid, curajoși. El, cu intenții criminale, gata să apese pe trăgaci. Tensiunea este insuportabilă. O iau de mână pe Amelia. Liniște.
Colonelul scoate piedica, adică își trece mâna peste tâmplele grizonante. O strâng de mână pe Amy. Măcar dacă murim, să murim împreună. Ca în filmele de război.
Scoate cutitul…”
