Ce sa vezi? Doi penelisti de la Cluj imparteau pliante false cu USR. Mizerii pe care le puneau pe seama alora. Unul dintre ei era chiar seful tineretului.
Intre timp, au fost dati afara din partid, dar nu stiu daca pe modelul “sunteti o rusine, noi nu facem asa politica!” sau “sunteti o rusine, cum dracu sa va prinda aia, ma?!”
Sincer, ceva imi spune ca e varianta a doua.
Oricum ar fi, sunt meschini si prosti. Foarte prosti. Nu stiu daca numai ei sau tot PNL-ul de la Cluj. Si am senzatia ca nimeni nu va verifica mai departe.
Cat de prosti sa ne credeti, dragi penelisti? Chiar credeti ca inghitim galusca asta? Adica aia editau pliante la ei acasa, pe balcon, ca pe vremea ilegalistilor? Adica aia plateau grafica si tipar din banii lor? Ia verificati putin cine a platit factura la tipografie! Daca n-o faceti voi, penelistii, organele Statului sigur ar trebui sa o faca.
Sunteti penibili, taica, noroc ca va salveaza Rares! (aceasta a fost una dintre glume, domnul justitiar de la Cluj neavand nicio parere despre subiect pana la aceasta ora)
Cata mizerie morala in politica asta de la noi, bai! PNL e un PSD mai mic si mai fraier. Si prins.
PS: Orban nu a comentat nimic pe pagina lui, Turcan tace, iar alt liberal nu mai stiu. Tineretul PNL de la Cluj a dat un comunicat din care se intelege ca a exclus doi “fosti membri”, desi tot ei par convinsi ca sunt si membri in partid-care trebuie “exclusi”.. Mie imi suna asta a tulburare de comportament.
FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Cititul desteapta!!! Oferta:
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la
