Sunt fascinat de felul in care isi umfla romanii neamurile. Explic:
Am o ruda, nea Relu, fost sef de sectie la fabrica 23 August pe vremea lui Ceasca. Era mare lucru atunci, adica omul conducea cateva sute de oameni care produceau piese inutile pe care le aruncau pe stoc, era stapan pe vreo 50 de strunguri si alte aparate de gaurit si indoit, dar mai ales, putea face oricand pentru apropiati profile de fier cu care astia isi inchideau balcoanele. Nea Relu era atat de tare incat putea fura din sectie tot felul de cazane, piese si piesulici care se foloseau la alambicele in care faceau tuica la boxa. Nea Relu era smecher, producea orice si oricat pe banii statului, apoi le dadea pentru o suma modica sau chiar pe barter, in schimbul catorva kilograme de carne sau de banane. Iar el, spre deosebire de muncitorii care faceau acelasi lucru, nu era nevoit sa arunce cazanul peste gard si sa se fereasca de militieni. El iesea pe poarta principala, in salutul portarului.
Am auzit-o acum cativa ani, vreo zece, pe matusa mea, spunand despre nea Relu:
-A, pai era mare, a fost director de fabrica la 23 August!
Acum vreo 5 ani, intr-o discutie cu niste prieteni, unchiul a mentionat printre altele ca nea Relu era director pe Bucuresti, iar doua fraze mai tarziu alta ruda a spus ca era “directorul fabricilor pe tara”, pentru ca Ceausescu avea asa ceva.
Azi am primit un telefon. O verisoara.
-Esti in Grecia, ma? Vezi ca e si nea Relu acolo, cu nepotii.
Imi iesise din cap nea Relu.
-Cine?
-Fratele lu’ tanti Maria, ala care a fost ministru pe vremea lui Ceasca.
Carti la oferta:
