Am fost adaugat, fara sa dau accept, intr-un grup despre goblenuri. Am intrat sa vad. Erau zece postari porno la una despre goblenuri. Atunci… am postat si eu ceva despre o carte. M-au dat afara. Au zis ca sunt pe langa subiect.
Nu stiu de ce, dar in ultima vreme pot fi adaugat in grupuri fara sa imi doresc asta. Nici macar nu ma mai intreaba.
Si asa m-am pomenit in Grupul Combatantilor Ezoterici. Eram instiintat ca vineri, la ora 4, plecam spre Planeta Molfos sa ne luptam cu civilizatiile androgine. Am iesit din grup. Vineri la ora 4 chiar am treaba, pana sa ajung la androgini trebuie sa ma lupt cu niste rate la banca. Restul postarilor nu le-am inteles.
Apoi m-am trezit in grupul lui Edy Milos sau asa ceva. Era ceva de genul: „Sa radem si sa ne ne simtim bine cu Edy Milos.” Tot felul de bancuri care se rotesc prin toate grupurile+poze la care trebuia sa scrii AMIN. Habar nu am cine e Edy Milos, m-as fi simtit bine cu el, dar nu prea apuc sa ma simt bine cu prietenii mei reali, daramite cu cei imaginari.
„Sentimente sinkere” sau asa ceva. Un fel de loc de intalnire al oamenilor singuri care nu suporta limba romana. Unii cautau fete, altii cautau branza.
Am iesit, eu cumpar branza de la magazin. In grupul de concursuri a fost chiar utila prezenta mea. In sensul in care am vazut zeci de mii de oi care scriau PARTIKIP cand le dadea Jiji Becali masini. Am vazut, in felul asta, si cine dintre prietenii din lista mea a PARTIKIPAT. Fosti prieteni. Am pierdut 102.
Acum doua saptamani am fost adaugat in grupul „Cei nascuti in Sibiu sau din imprejurimi”. Nu sunt nici din Sibiu, nici din imprejurimi, dar am ramas in grup pentru ca par oameni linistiti. Posteaza o data la 5-6 zile, deci grupul asta imi da o stare de liniste.
La swing-eri a fost mai greu. M-au introdus, scuzati expresia, in grupul lor, dupa care m-au intrebat daca am pereche.
Le-am cerut scuze ca sunt in grupul lor, le-am zis ca perechea mea nu a fost invitata, i-am intrebat ce caut acolo si daca sigur nu e vorba de muzica. Nu era. Un domn a fost foarte suparat, ca el nu are timp de pierdut si vrea sa stie daca ramane valabila intalnirea de vineri cu 4-5 cupluri de la el de acasa, ca trebuie sa faca curat. Eu v-am zis deja, vineri am alta treaba. Si am iesit.
Am mai fost pe rand: in grupul „Romania mai curata si fara partide!”, in care se postau chestiuni sclipicioase. In general, cele mai importante mesaje ale celor curati erau: „buna seara”, „buna dimineata” si „ce mai facetzii?”
Pe monitorul meu au ramas si acum firicele de praf de zane de la postarile alora. Am iesit.
Am trecut si prin „Jos Ponta!”, unde se postau in special bancuri de pe net si poze sexy cu Ponta.
In fine, unde vreau sa ajung? Sunt foarte trist ca am fost dat afara din grupul de goblenuri unde se postau poze porno. Adica, daca va promit ca fac un goblen porno si nu mai postez nimic despre carti, in viata vietilor mele, ma primiti inapoi?
Va multumesc!
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.
Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“
– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”
