Devine repetitiva treaba. Oamenii rad de constructiile mele, de inovatiile exceptionale pe care le fac pentru tara asta. Sunt Dorel, iar ultima dintre minunile mele este aceasta casa:
Pentru cine nu intelege, si va vad moacele mirate, aceasta NU este o casa obisnuita din Comuna Pipera. Nuuuuu!
Acesta este un teren de antrenament pentru vrajitorii de la Hogwarts.
Ati vazut in film cum dispar ei prin peretii de pe peronul garii? Cum intra prin zidurile scolii? Unde credeti ca se antreneaza?
Ce credeti ca fac romanii inainte de a ajunge la Hogwarts? Vin in aceasta casa construita de mine, isi lanseaza copiii se sus de pe scari si spera sa treaca prin zid, pe partea cealalta.
Poti ori sa treci prin zid si sa ajungi pe peluza, ori sa nu reusesti si sa te infigi ca musca in perete. Pana acum nu a reusit niciunul, dar Hogwarts este o scoala grea si necesita mult antrenament.
Haideti, romani! Primele doua ore sunt gratuite.
Ca proiecte de viitor am acum unul cu un tren. O cale ferata care ar trebui sa duca direct intr-un munte. Daca va amintiti cum trecea autobuzul din film prin cladiri. Doar ca e tren.
In fine, va saluta Dorel si va asteapta in Pipera.
Citeste si: POVESTI
Citeste si: Povestea psihopatului bataus si a tarancutei epilate. “50 Shades Darker”
„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.
Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone. -Crezi că au adormit? o întreb. -Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește. Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen. Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei. Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat. Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum. Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei. I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia. -Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche. -Bine, gemi! -Nu pot, Aliona e trează. În pana mea! Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări. -Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice. -Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice. -Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot. Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo. -Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona. -Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy. -Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar în ochi.” 
