Avem asa un stil frumos de a ne bate in piept cand e vorba de Brancusi, de a face campanii de donatii, de a atrage vedete care sa (habar nu) vorbeasca despre el.
Iar lucrurile simple, la indemana unui Stat totusi din lumea civilizata, nu le facem. Nici prin cap nu ne trece sa le facem. Ne-am batut joc de casa lui Marin Preda din Silistea-Gumesti, Teleorman, am scris despre asta, ne-am pi*at pe casa lui Cioran din Rasinari, iar acum doi ani, am ingropat si copilaria lui Brancusi.
Cand a plecat, Brancusi a zis ca ne-a lasat prosti si saraci, iar cand s-a intors a spus ca ne-a gasit si mai saraci, si mai prosti. Si mai ipocriti, as putea spune.
Casa asta, in care a copilarit Brancusi, se afla la 200 de metri de Casa memoriala din Hobita-Gorj, aceasta din urma fiind o copie. Un decor de Bufea, cum s-ar zice.
Poza e din 2010 (pandurul). Casa autentica a fost locuita de gaini o buna bucata de vreme, desi a fost introdusa pe lista monumentelor istorice in urma cu 17 ani, cand s-a si constatat ca elementele de lemn erau originale. Alea pe care a pus Brancusi mana cand era mic, am putea spune. Cum ar veni, casa era o prioritate pentru Statul Roman, caruia nici prin cap nu i-a trecut sa o cumpere de la urmasi.
Si a cazut.
Mai intai, un perete, apoi acoperisul, apoi de tot. Stranepoata lui Brancusi povestea cum a stat si a privit-o cazand pentru ca nu avea banii necesari pentru refacere. Dar Statul Roman din 2018 ii avea, nu? Adica daca anulau jumatate de concert cu Cerebel de pe la zilele oraselor sau taiau vreo 50 000 de euro dintr-o statuie a unui print francez de care n-a auzit nimeni sau dintr-un monument de doua milioane de euro, cu maciuca infipta in varf, ca ala de la Universitate, salvau casa. Salvau o bucata de cultura romaneasca autentica. Faceau acolo un muzeu pe care nu stiu daca toti strainii, dar francezii sigur il vizitau.
Am vazut acum cativa ani un autocar plin cu francezi, la Rasinari, in fata casei lui Cioran. Voiau sa o viziteze. Nu s-a putut, era inchisa. Proprietarul voia sa o vanda, Statul avea bani de dar pentru alte prioritati. Drept urmare, in fata casei era un targ de chinezarii. Sosete, lanterne si chiloti. Cam asa.
Primaria nu avea cum sa intervina in cazul Casei Brancusi, fiind o constructie privata. Batranii nu au avut bani. Iar Statul si-a pus palma in fund si nu a facut o oferta pentru casa sau nu a oferit ajutor. Era casa de patrimoniu, oameni buni! Nu vorbim de cocioaba lui Gioni din Chitila.
Dar altfel ne falim cu Brancusi. Ne batem cu pumnii in piept. Daca ii intrebam pe toti cei care au fost ministri ai culturii ce plan de recuperare a caselor memoriale au, vor ridica din umeri ca harciogii.
Nu stiu, domnule! E proprietate privata. Poate sa vina Irina Rimes sa le faca o oferta, ca pe noi ne doare profind in cur. Noi doar ne laudam cu Brancusi si ne facem imagine, ce naiba!
Silviu Iliuta
