Casa mea e Romania!

„Casa mea e Romania. Sută la sută, reprodusă la scara mica, dar vioaie.
Să vă explic:

La mansardă stă socrul meu.
Toata ziua ne critică, se uită la Antena 3, injură băsistii si ne scuipă seminte in cap. Nu coboară niciodata de acolo!
Iar noi urcăm la el doar cand ii ducem seminte si bere.
Socrul e presedintele nostru, care ne priveste mereu de sus si ne ceartă.
Constată, urmareste si dezaprobă. Exact ca Iohannis.
Din cand in cand ne mai trezim cu cate o postare pe facebook in care ne mu*eşte pe toti.
Eu i-am dat unlike la pagina, dar s-a prins si m-a bagat in sedintă.

La etaj stau Prim Ministrul si cabinetul sau. Adica soacra mea, tata si mama.
Soacrei i-am facut un cabinet smecher, cu whisky, tigari, protocol. I-am copiat si o diploma de Doctor Honoris Ceva de pe internet…

Pe mama am pus-o la Sanatate, deci are biroul in baie. E lipsa mare de medicamente si de spirt, iar geamurile sunt sparte si curge apa prin tavan. Ce să-i fac? Ea a vrut la Ministerul Sanatatii.
Presedintele si Guvernul, cand au de facut vreo operatie simpla…fug peste drum, la vecini, la tanti Leana, ca e mai bine dotată.

Iar tata e sef la Interne. Se joaca cu baiatul meu cel mic pe o mocheta cu sosea. Tata merge in fată, iar ăla mic vine cu coloana după el, conducand trotineta. Le-am facut si niste gauri in mochetă, să pară mai veridică treaba.

Tot pe tata l-am pus si la Agricultură. Se mai duce, din cand in cand, să isi rupa cate o rosie din gradina. Dar nici de al dracu’ nu ar pune mana sa pună un răsad! Iar, in loc să stropeasca cu stropitoarea, cheamă preotul să se roage pentru ploaie. E perfect!

Tot la etaj, intre masina infiptă in casă si aripa de avion, e Ministerul Transporturilor. E suspendat, as spune. Exact ca autostrăzile din mintea unora din Romania.

Iar la parter stă prostul.  Poporul. Cel care munceste, le face mancare, le spală pe jos si le plăteste facturile. Adică eu.
Din cand in cand mai fac greva. Dar ei dorm. Cand ma enervez rau de tot si cei de la etajele superioare inteleg ca e groasă…fac schimb de ministere intre ei ca să imi inchidă gura.
Nevasta mea e plecata in Spania la muncă, ceea ce o face automat o curvă.

La multi ani, Romania

FOLLOW PE FACEBOOK  SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune

Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.
Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei.  Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“

– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”