Trebuie sa fii tare infantil sa mai crezi o stire de la televizor sau din „Presa” de la noi. Cand nu-s comenzi politice sunt doar curse dupa audienta.
Ce a facut vloggerul Selly trimitand imagini cu „accidentul” lui la RTv e doar a mia dovada ca RTv e o cocina pentru telespectatori mai putin dotati intelectual. Pai daca trimiti la RTv o grafica 3D cu un martian care joaca sah pe dezbracate cu un venusian, la Universitate, astia o transforma in stire. Si lumea crede! „A zis la televizor, deci e real!”
RTv difuzeaza stirea nu pentru ca nu-si dau seama ca e fake – iai dau! – ci pentru ca li se rupe profund si apasat. Ii doare in cwr! Pentru ei, fake sau nu inseamna fix acelasi lucru: audienta. Vor da stirea cu martianul de dimineata pana seara, chiar daca vor sti ca e falsa, daca le aduce audienta. Daca nu, o vor scoate!
Care e cel mai rau lucru care li se poate intampla daca stirea se va dovefi falsa? O amenda modica, a suta parte din incasarile pe publicitate aduse de stire? O mustrare se la impotentul CNA? Ce se poate intampla? NIMIC.
Iar celelalte televiziuni, in loc sa se dezica de mizeria RTv, se grabesc sa dea o stire neverificata, aruncata repede pe tv. sa nu piarda trenul.
Bine le-a facut asta mic! A mia demonstratie ca nu trebuie sa crezi nimic din ce vezi. Dar, repet, numai un credul nu stia asta.
Vindem, vindem, vindem! Asta e tot.
S-a dus dracu’ adevarul, si s-a dus de vreo 15-20 se ani, de pe vremea Otv, care acum mi se pare scoala de maici pe langa restul „Presei”. Importanta e audienta, adevarul nu mai conteaza. Pentru nimeni.
Oferta speciala la CARTI!
PAGINI DE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
De Silviu Iliuta–cronicipebune
Cica e oferta la carti, de Sarbatori, tine cateva zile. Ambele carti la 49 de lei. Las link aici:
https://bookzone.ro/produs/pachet-silviuiliuta-semn/
Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, dean supra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
„A venit elvetianul la noi la tara, de Craciun.
Şi l-am parcat în camera cea mai bună, cea de oaspeţi, cu salteaua de dormit aruncată direct pe laviţă şi cu sticle de băutură străine pe post de bibelouri în vitrine. Agăţată de un cui este o candelă care arde mereu, în memoria bunicului, iar pe perete te izbeşte o mare poză cu el. Era la o terasă la Neptun, prin anii ’70, singura dată când bunicul meu a ajuns să vadă marea. „Am făcut plajă șapte zile din șapte! Nimeni nu a mai prins atâtea zile frumoase la rând!“ se mândrea el.
Multe pagini din revista „Magazin Istoric“ pe pereţi, cu tot felul de domnitori. Aceasta fiind camera cea bună, nu a fost decorată cu poze din ziare de doi lei, ci au folosit hârtie lucioasă.
– It’s so exotic! Who is this?
Îmi arată altarul cu poze de pe pereţi.
– El e bunicu’, el e Cuza, aici e un verişor care a căzut din căruţă acum treizeci de ani, în stânga e Ştefan cel Mare, aici o avem pe bunica, atunci când era mică, Mihai Viteazul, fata de la pagina 5.
– Toţi rude?
– În ţara asta all are rude! ALL rude here! Mai puţin curva de la pagina 5! ţipă unchiul.”
#cronicileunuibarbat
