Abuzam incomtinuu de cuvantul prieten si il facem sa isi piarda de tot valoarea. Avem mii de prieteni pe facebook, iar pe Insta ceva mai putini. Azi, pana si mecanicul care ne repara masina e recomandat: “te trimit eu la prietenul meu”. De parca prietenia asta ar creste in pom, iar noi nu trebuie decat sa o culegem cand avem chef. Geme lumea de prieteni din astia, fratilor!
Am un amic care de fiecare data imi povesteste despre prietenii lui de peste tot. Ala de la banca, colegul, parintele colegului copilului, baiatul de la intretinere, frizerul, ala care i-a vandut ciucurasi de perdea, toti. Mii de prieteni are, mai multi decat firele de par. El e prieten cu aproape tot universul, mai putin cu o colega de birou care-l scoate din minti. Dar in afara de ea, e nebunie.
Joia trecuta a patit una nasoala: un meltean i-a lovit masina, facand-o de neutilizat. Practic praf. Acum ce sa faca? Avea nevoie de una pentru o luna de zile, pana-si lua alta, sa isi duca copilul la o scoala de la mama naibii, de prin Pantelimon, apoi sa ajunga la serviciu. Si cum avea el mii de prieteni, i-a luat pe toti la rand despre cei care stia ca au o masina pe care nu o prea folosesc. Primul i-a zis ca daca i-o da, e naspa, ca el o tine parcata cu un scop: sa nu piarda locul de parcare. Al doilea era convins ca vine sora lui din America, care nu mai venise de 20 de ani si nici n-a dat semn. Da’ daca venea? Prietenul lui din copilarie i-a cerut bani de chirie pentru masina, da?! Si tot asa s-a trezit al meu, baiat popular cu prieteni milioane, ca e singur pe lume. Si azi m-a sunat.
-Ba, o stii pe aia cu care ma cert in fiecare zi? Tampita aia creata de care iti ziceam ca ma fte mereu la cap?
-Da.
-Vineri m-a auzit vorbind la telefon cu tine si mi-a zis ca imi lasa ea masina, ca poate sa vina pe jos la munca, sta la douazeci de minute si mai face miscare.
N-are morala treaba asta. Sau are, nu stiu. Dar eu m-as gandi de o suta de ori inainte de a numi un om prieten. Din soiul asta avem parte numai de vreo trei in toata viata. Asta daca suntem norocosi. Daca nu, macar sa avem parte de unul, zic, si tot e bine. Iar uneori ala e cine nu te astepti.
Cititul desteapta! Oferta. 3 carti=59 de lei. Ca braga.
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”
FRAGMENT:
„La NUNTA.
La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.
– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.
– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.
Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.
– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!
– Iepuraş e ăla? îl întreb.
– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.
Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.
– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.
– Nigeria.
– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.
Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.
– Există!
Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.
– Există! Ştiam eu! Uite la el!
Şi mi-l arată pe Makele.
– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!
Love me tendeeer…
– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.
– Elvis era alb! îi spun.
– Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!
Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.
– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”
p
Prietenia adevarata este foarte rara si este un dar nepretuit..