Ce a vrut sa spuna doamna Viorica?

Au filmat-o baietii de la Recorder pe doamna Viorica, aflata in vizita de lucru in Dambovita. Vestea buna e musamaua de pe ea e noua. Veste rea e ca limba romana e tot aia veche.
„Echipa care am venit vor gasi solutii. Cu aceste solutii veti rezolva o parte din problemele care le aveti.”

Ea e Viorica Vasilica, premierul Romaniei, un om cu studii la Harvard of Videle si experienta pe Wall Street, carciuma din Alexandria. Ea ne duce inspre viitor, inspre progres tehnologic, ea atrage investitori straini. Uraaa! (Aplauze prelungite.)

Incerc sa traduc pentru dumneavoastra ce a vrut sa spuna doamna Viorica.
1. „Echipa care am venit vor gasi solutii”= Este vorba de o echipa de matematicieni de elita din Videle, corigenti la limba romana. De aici si dezacordul. Ei au venit in Dambovita pentru a da solutii la problemele de clasa a doua si a treia din manuale. Si a fost cam asa: matematicianul 1 a spus ca prima solutie este 4, matematicuanul 2 a spus ca solutia lui este 63, iar matematicianul 3 a dat ca solutie numarul 13.
„Cu aceste solutii veti rezolva o parte din problemele care le aveti”=Asta e un fel de: „ba, prostilor! Echipa mea v-a dat TREI SOLUTII, da? Acum mai ramane sa le aplicati si voi si sa vedeti unde se potrivesc, intre cele 2000 de probleme din manuale.”
2. Doamna Viorica a citit gresit de pe prompter. Era asa:
„Echipa, care am venit?”= adica doamna Viorica facea un fel de act de prezenta. „Baaa, care esti, ba, acolo? Pe cine au mai adus cu autocarul care venea in spatele masinii mele negre? Mi-a adus careva eugenii?”
„Vor gasi solutii”=aici, doamna Viorica isi informa echipa ca astia din Dambovita, la care se aflau in vizita, vor gasi si singuri solutii.
„Cu aceste solutii veti rezolva o parte din problemele care le aveti”=Doamna Viorica i se adresa echipei sale. Un fel de: „ba, fraierilor, luati solutiile astea de la Dambovita si mergeti cu ele la Bucuresti sa le aplicam si noi!”

3. Pe limba doamnei Viorica: „Solutiile care le gasise maine echipa dumneavoastra pentru Dambovita este acelasi solutie care va gasi ieri pentru Romania? Pe ce limba vorbeste tu,  fata?”

4.  Mai e o varianta: nu a vorbit doamna Vasilica! Ea a fost posedata pentru cateva secunde de Yoda si de Vanghelie. Numai combinatia asta putea scoate asa ceva… Si mi-e teama ca nu dureaza doar cateva secunde, ci e posedata definitiv.

PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune

NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare.Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.

Diverse variante de pachete pentru volumele 1: PE ACEST LINK.

Fragment din carte: :

Mini Bucăţica ruptă din Amelia îşi lipeşte fruntea de a mea şi mă împunge. Apoi mă sărută pe obraz şi întinde degetul mare.
– Piuu!
– Piuu!
Ne unim degetele. Ştiu că pare stupid, dar e „chestia noastră“ şi nu aş fi în stare să v-o explic. Am rămas amândoi cu ea dintr-o seară, când Mini Silviu şi Amelia dormeau, iar noi ne-am uitat la „E.T. Extraterestrul“. Avea vreo cinci ani:
– Tati, malțianul cu capul male, E.T., are un deget magic?
– Da, are un deget fermecat.
– Şi el se luminează de câte ori simte că băieţelul îl iubeşte?
– Exact. Degeţelul lui s-a aprins pentru că băieţelul îl iubea. Erau prieteni pe viaţă.
Şi s-a ghemuit în braţele mele să vedem finalul. Apoi, a început să plângă. Un plâns cu sughiţuri, cu vorbe de neînţeles aruncate printre picături şi muci.
– Tati. Tu mă iubeşti pe mine?
Acum este momentul meu să plâng cu muci.
– Până la stele.
– Şi înapoi? m-a întrebat printre sughiţuri.
– Şi înapoi. De o mie de ori până la stele şi înapoi.
– De mii de mii de ori, tati?
– De miliarde, de un infinit de mii de catralioane de ori!
S-a oprit din plâns şi, serioasă, m-a întrebat după câteva secunde:
– Voi verifica imediat asta, tati!
– Huh?
– Întinde degetul!
M-am prins ce vrea să facă. Mi-am dat seama imediat! Aşa că m-am prefăcut că tuşesc, m-am aruncat pe podea şi am cotrobăit „după o pastila de tuse“ în sertar.
– Ce ziceai? am întrebat-o cât am putut de serios.
– Să îţi dau un pumn în spate, tati? Aşa cum face bunica atunci când tuşeşti?
– Nu, a trecut. Ce ziceai că verifici?
– Dacă mă iubeşti. Întinde degetul, tati!
Şi ghemotocul ăla de copil pistruiat şi concentrat a întins uşor degetul arătător spre mine. Exact că E.T. De emoţie, a scos limbuța şi a închis ochii.
– Piuu!
– Piuu!
Degetele noastre s-au atins. Lanterna micuţă din mâna mea trimitea puţină lumină pe ele.
A deschis ochii mari de tot, apoi mi-a arătat zâmbetul ăla care ar topi toată gheaţa de la Polul Nord. Și-a lipit obrăjorul de al meu şi a zis în şoaptă, doar pentru mine:
– Taaaati! Tu mă iubeşti!
Nu m-am putut opri din plâns zece minute.