Cartea Detectiv de Romania, Silviu Iliuta

 

 

 

 

In cazul in care dispare un om iin UK sau in SUA, dar si in alte tari din vest, se intampla urmatorul lucru: cei din zona, oamenii simpli, se mobilizeaza si se strang intr-un punct de intanire. Imi scrie un prieten din Suedia, care a participat la asa ceva, ca la punctul de intanire vine un echipaj de politie care le spune oamenilor ce sa caute: orice indicii ascunse in iarba, orice urme suspecte pe pamant, orice bucati rupte de material care pot proveni de la haine etc… Logic, dar oamenii trebuie sa fie informati ca nj au toti aptitudini de criminalisti. Dupa acest mic instructaj, se impart in mai multe echipe, in functie de zona care trebuie acoperita, apoi pleaca sa cerceteze. In general, scrie prietenul suedez, fiecare echipa e condusa de un politist si are cel putin un caine special antrenat. Cercetarile se fac 24 de ore din 24, iar in rape si zonele greu accesibile-pe timpul zilei. Exemplu:

In Romania e mai simplu, luam exemplu caracalenii. O parte dintre ei se strang in fata casei criminaului si vorbesc. Si vorbesc. Si vorbesc. Si apar televiziunile, ziarele. Unii lanseaza aberatii, altii se lanseaza la televizor. Si  vorbesc, vorbesc. Zile in sir. Altii merg in fata primariei si protesteaza. Si vorbesc. Cand apare o televiziune e deja agitatie.

Si stau. Si vorbesc. Intre ei, cu televiziunile, la telefon cu varul de la Bucuresti, caruia ii transmite in direct, pe la poarta, peste tot. Nicio implicare civica. Zero. Nicio cautare. Zero. Nimeni nu cauta pe nimeni, nici prin gand nu le trece, nici lor, nici politiei. Si stau sa se uite la toti care vin la casa groazei, fac poze cu Lazarus si cu alti aberanti. Si vorbesc.

Da, asta e diferenta intre o tara care stie bine ce inseamna implicarea si noi, care stim bine ce inseamna barfa. Astia suntem. Liber la injurat.

Cat despre rezolvarea cazului, nu cred ca se va intampla vreodata. Aduc ca dovada (00halucinanta, e drept) urmatorul dialog dintre seful DIICOT si un jurnalist. Ca sa rezum: speciaistii lui peste nu au fost in stare sa se uite pe camerele de supraveghere de la vecini, dar ziaristii au facut-o. Tari specialisti, nu? Vorbim de seful DIICOT, da?! Doamne Fereste!

 

 

FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliutacronicipebune

CARTI LA OFERTA:

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”

 

FRAGMENT:
„La NUNTA.
La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.
– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.
– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.
Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.
– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!
– Iepuraş e ăla? îl întreb.
– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.
Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.
– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.
– Nigeria.
– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.
Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.
– Există!
Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.
– Există! Ştiam eu! Uite la el!
Şi mi-l arată pe Makele.
– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!
Love me tendeeer…
– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.
– Elvis era alb! îi spun.
Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!
Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.
– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”

 

tru

2 thoughts on “Ce fac englezii cand dispare cineva vs. ce fac romanii.

  1. Raveca says:

    De cateva zile citesc ce scrie lumea: comentarii, pareri, solutii. Oamenii cer demisia celor corupti, incompetenti, necalificati, nepasatori, etc. Apoi mai cer -unii- introducerea pedepsei cu moartea, printre alte solutii, pentru criminal (si poate pentru ceilalti vinovati de toata situatia – stiu exagerez, dar lumea le doreste ce e mai rau).
    In primul rand, daca toti dintre noi, cei care suntem corupti, care ne facem meseria in sila, care nu facem in mod profesionist ceea ce facem, ne.am da demisia, nu stiu cati oameni ar mai avea un loc de munca in tara asta (asta nu inseamna ca cei vinovati pt toata situatia asta nu trebuie sa.si dea demisia si sa fie trasi la raspundere, ci doar ca asta nu va rezolva prea multe probleme intr.o tara aproape plina de oameni mai mult sau mai putin corupti).
    Iar in al doilea rand, cred ca, desi suna cliseic, solutia pentru prostie nu e prostia, pentru violenta nu e violenta si pentru neomenie nu e neomenia. Poate solutia pentru noi, e una care cere mult timp, care poate fi pusa in aplicare de o generatie si vazuta cu ochii doar de cele viitoare. Daca fiecare dintre noi, cei revoltati, am incepe sa nu mai facem lucruri de care ne scarbim si pe care le uram la ceilalti, am incepe sa fim demni, curajosi, profesionisti, buni, Oameni si ne.am da silinta sa facem tot ce putem mai bine (in familie, in cartier, la locul de munca, la scoala, etc.) si ne.am invata copiii (elevii) sa faca la fel; daca la fiecare intalnire cu un nesimtit, un smecher, un marlan am hotari sa nu fim ca el (nici macar cu el), poate ceva s.ar schimba.
    Dar nu, noi nu suntem prostii lor, noi raspundem brutelor cu brutalitate si neoamenilor cu neomenie, pentru ca e rau sa fii bruta si neom, cand o fac ceilalti, dar e bine cand o facem noi, ca noi o facem altfel. Noi nu suntem brute ca brutele, ci ca oamenii, cand e drept sa fii asa. ( Spunea un nene genial, un neurolog, ca oamenii care au facut cele mai oribile lucruri de.a lungul istoriei, nu sunt cei care au spus ca un lucru rau nu e rau, ci cei care au spus: lucrul asta e rau, dar uite de ce e bine daca eu il fac acum.)
    Poate pare utopica idee asta: fiecare sa inceapa cu el insusi schimbarea in bine, dar, daca nu suntem in stare sa ne schimbam pe noi insine, cum credem ca putem schimba o tara?

  2. Raveca says:

    P.S. Am scris atat de mult ca sa spun nimic :). Concluzia mea ar fi ca daca fiecare om din tara asta, care acum e revoltat, fiecare, ar incerca ca de acum inainte, in fiecare zi, sa devina cea mai buna varianta posibila a lui insusi, poate am mai avea o sansa.
    Ma opresc ca si asa e prea mult si prost.
    Multumesc.

Lasă un răspuns