Chem un taxi, pentru ca masina este la reparat, la un service romanesc plin de profesionisti.
-Doua zile dureaza si e ca noua!
Inca nu s-a terminat prima zi polara, asa ca mai am de asteptat. Sau nu am calculat eu bine?
-La mine in masina se fumeaza. Lu’ cine nu-i convine…
Si taximetristul/a isi aprinde inca o tigara. Nu imi dau seama daca e barbat sau femeie. Eu am mai auzit femei care fumeaza mult si vorbesc ca Vader. Una e matusa mea.
Daca vedeti, in zona Berceni, un taxi care a luat foc si un taximetrist rosu la fata si cu ochii bulbucati, sa stiti ca nu e ceea ce pare. Dupa ce a fumat vreo 5 tigari, mi-am aprins trabucul pe care il pastram pentru ziua mea. Sarbatoresc mai deveme.
Acum imi dau seama ca e femeie, pentru ca mi se vaita ca ii curge rimelul.
-Uite, dom’ne, un gheu de ala!
Imi arata pe geam un baiat cu pantaloni stramti. Ceea ce ma mira pe mine e capacitatea extraordinara a sa de a a vedea prin ceata.
-De unde stiti ca e gheu din ala?
-Ba, nene! Nu vezi ca are pantalonii stransi pe c*r si palariuta? Pai asta e barbat? E gheu, da-l in mortii ma-sii!
-Asa ma imbrac si eu seara, cand ies la agatat! o intarat putin.
-Da-te dom’ne jos din masina, dracu’, ca n-am eu nevoie de banii la ghei!
In urmatorul taxi a fost mult mai bine si chiar m-am simtit relaxat. Cand l-am auzit pe Salam, m-am conectat prin Bluetooth si am pus pasarele. Am eu un track cu pasarele, ma relaxeaza. Asa sunt oamenii care lucreaza prin corporatii, au nevoie track-uri cu pasarele si cu tramvaie. Track-urile cu pasarele ii relaxeaza cand sunt in oras, iar cele cu tramvaie…
Eu sunt baiat de oras si, cand plec mai mult de 2 zile la munte sau la mare, imi lipseste galagia. Toata viata m-am trezit, am trait si am adormit pe sunetul tramvaiului. Asa ca mi-am facut un CD cu sunete urbane si, de cate ori iubita mea ma taraste sa vedem cate un rasarit romantic, eu ascult la casti tramvaiul. Rasarit fara zgomotul asta nu exista. E ca o pastila. Odata s-a panicat:
-Aoleu! Ti-ai uitat telefonul in camera! Cum o sa vezi tu rasaritul?! Iar te apuca tremuratul.
Taximetristul s-a enervat si a zis ca cineva i-a virusat CD-ul.
Totusi, e distractiv cu taxiul prin Bucuresti! Dupa aproape sase luni am invatat toate smecheriile si sunt pregatit sa supravietuiesc oricarei situatii.
Fragment din “Cronicile unui barbat.”
PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune
NU rata singura trilogie premiata chiar de autor! Vanduta in mirificul tiraj de 4 exemplare.Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI.
Diverse variante de pachete pentru volumele 1: PE ACEST LINK.
Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….” 
