Aceasta este cea mai veche asezare de pe teritoriul romanesc atestata intr-un izvor antic, iar 99% dintre romani nu au auzit de ea.
La un moment dat, slugile cu studii academice ale lui Ceausescu au taiat vreo sapte secole din Istorie. De fapt, le-au comprimat pe jumatate de pagina de manual. Nu dadea bine sa spui ca grecii au ajuns aici si au construit cetati, printre care si aceasta mare Argamum. Mai important era sa exagerezi cultura dacilor, sa inventezi balarii despre ei, sa ii pictezi intr-o lumina magica si sa spui despre ca erau o civilizatie avansata. Era mai simplu sa te faci ca grecii au ajuns aici doar sa mai fure cate ceva si sa faci filme „istorice” (Dacii, Columna) pline de aberatii.
Secole de existenta pe teritoriul romanesc au fost sterse din pix sau ignorate de propagandistii lui Ceasca, iar unii dintre ei sunt si acum considerati mari istorici. Sunt aceiasi care l-au „vandut” in manuale pe Mircea cel Batran ca pe un bastion al romanismului pur-sange, in timp ce in realitate el era pe jumatate sarb (mama sa era fiica unui cneaz).
Alta aberatie pe care am invatat-o toti in scoala – si care a fost nascocita acum vreo 150 de ani – este Marea Unire de la Alba Iulia, de la 1600. In realitate, in Evul Mediu nu a existat niciodata un astfel de proiect. Nici cei de la 1800, din Scoala Ardeleana, nu pomenesc vreun rand despre o „unire”. In realitate, Mihai Viteazul, cu o armata cu multi mercenari, a reusit sa stapaneasca din iunie 1600 pana in septembrie 1600, deci cateva luni, Tara Romaneasca, Ardealul si Moldova. Atat! Fara unire!
Ce am invatat si inca invata copiii nostri in manualele de Istorie, ce vedem in filmele „istorice”, e o propaganda mizerabila si ieftina care ne otraveste creierele. Spuneti acum celor care se bat cu pumnul in piept ca sunt patrioti ca Mihai Viteazul nu a facut nicio unire si ca majoritatea dovezilor istorice spun ca a pierdut Marea Batalie de la Calugareni. Riscati sa luati injuraruri, daca insistati. Pentru ei, patriotismul nu inseamna adevar,
ci falsificarea istoriei.
Revenind la cetatea la care sunt, Argamum, ea se intinde azi – dupa ce au colonizat-o romanii – pe 100 de hectare. Era o asezare uriasa pentru vremea aceea. De 33 de ori mai mare decat Sarmisegetusa Regia. Si este cu 700 de ani mai veche decat cetatea dacica.
Am invatat o Istorie falsa, ni s-au servit tone de minciuni si de aberatii, le-am inghitit pe toate in vremea comunismului, iar azi, le luam de bune, fara a cauta adevarul.
Cea mai mare din cea mai veche asezare de pe teritoriul romanesc, cetatea Argamum, se afla sub pamant. A fost sapat foarte putin si superficial, mai mult de locanici decat de arheologi. Nu sunt bani sau am avut si avem la Cultura ministri neinteresati de adevarata Istorie.
Dealurile de aici sunt pline de strazi si case care odata su fost locuite de oameni si pline de viata acum 2700 de ani. Totul e sub pamant. Un loc care ar putea fi cea mai mare atractie turistica a Romaniei, un adevarat oras care pe vremuri era port la Marea Neagra, iar azi e doar un camp abandonat pe malul lacului Razelm.
Daca orice popor civilizat ar fi avut Argamum (Orgame) , acum intreg campul ar fi fost sapat, strazile si casele scoase la lumina – ca la Pompei – ruinele ar fi fost consolidate, luminate frumos, din loc in loc acoperite cu podele de sticla, iar zilnic turistii, veniti cu sutele de autocare, ar fi dat 15 euro sa le viziteze.
Intr-o tara civilizata asa ar fi fost.
La noi, ma astept din clipa in clipa sa apara niste baieti care sa ia cateva pietre din zidurile cetatii pentru a le folosi drept suport pentru gratarul lor cu mititei.
*Pentru cei care vor sa citeasca mai mult: istoricul Vasile Parvan (a descoperit cetatea in 1916), istoricul Paul Nicorescu (cel care a inceput sapaturile la Argamum in 1926) Vasile Parvan despre Argamum, Marius Diaconescu (istoric, despre minciunile din filmele romanesti), Hecateu din Milet despre Argamum (am gasit in engleza), Lucian Boia – despre Mihai Viteazul.
Foarte interesant, multumesc pentru informatie!
Silviule, daca vei avea ocazia sa o vizitezi, nu vei regreta. Priveslistea de pe capul Dolosman este extraordinara, iar una din portile cetatii este foarte bine pastrata. Este mai dificil de ajuns la ea fiindca ultimii 3-4 km nu erau asfaltati si trebuie sa ai masina de teren sau sa mergi pe jos insa privelistea merita din plin. Teoretic se afla in rezervatia biosferei si iti trebuie permis pentru a intra in biosfera insa in practica nu te intreaba nimeni nimic.
Merg o data pe luna acolo, pozele sunt ale mele.
Felicitări pentru peisaje!
La istorie ai 4! Stai jos! Stapanirea celor 3 state medievale romanesti de catre Mihai Viteazul nu echivaleaza oare cu o „unire”!? Totusi aceeasi „stapanire” a fost realizata cu putin timp inainte de unguri pe la 1595. Mai citeste si mai pregateste-te!
Era „Un istoric” sau „Un isteric”?
Bine ca știi tu care e istoria adevărată. Mai du-te-n plm. Ca Mircea era sârb și Ștefan s-a bătut online. Toți prosti tu deștept.
Invatam virgulele, apoi comentam aici. Nu e site pentru idioti.
Wowww…
batic campii nea Ilie!