Probabil ca ati citit despre comuna Ciugud, din Alba, cea care a atras cele mai multe fonduri europene. Printre putinele comune din Romania in care nu se traieste ca in 1970.
In Ciugud, sunt automate de plata pentru taxe si impozite pentru ca omul sa nu mai mearga la primarie, iluminatul stradal se face cu ajutorul panourilor fotovoltaice si eolienelor,
iar scoala arata cum arata.
Copiii au tablete pe care sunt downloadate manualele, au table interactive, iluminatul si ventilatia se regleaza automat, au catalog electronic si un sistem online in care profesorii, parintiii si elevii pot interactiona. Daca un copil este bolnav si e nevoit sa stea acasa, el poate asista la ore conectandu-se la un sistem audio-video.
Dotarile acestea nu exista la cele mai mari scoli din Bucuresti sau din orasele mari.
Comuna arata foarte bine, puteti sa le urmariti pagina de Facebook pentru a vedea ce fac mereu
oamenii astia. Eu sunt fan, mi se pare cea mai tare comunitate de la noi.
Si acum…
In Ciugud, primarul este un fost pesedist, Gheorghe Damian, dat afara din partidin 2018. Ca sa vedeti nivelul de imbecilitate la care au ajuns unii smecheri din politica, atunci cand l-au dat afara, presedintele PSD Alba a spus despre Damian urmatoarele lucruri:
„Nu este om de echipă”, „a primit aprecieri de la adversarii politici”, „avea prieteni în afara partidului”, „era condus de alții care îl disturbă”, „nu se mândrea cu afișele PSD în comună” și chiar „își făcea concediile cu alții, din alte partide”.
Asta e nivelul. Deci pentru ca un primar sa fie bun, in viziunea pesedistilor, nu trebuie sa faca treaba pentru oameni (aproape minuni in acest caz, in aceasta tara), ci trebuie sa isi faca concediile cu baietii din partidul propriu, sa se pozeze mandru langa afisele de pe stalpi ale partidului, sa il iubeasca mafiotii locali si sa il urasca cei din celelalte partide.
Si oameni, locuitorii? Da-i dreaq, ce mai conteaza ce cred oamenii?
(poze: Giulian C.)
Oferta speciala la CARTI! Cu autograf
PAGINI DE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
De Silviu Iliuta–cronicipebune
Cica e oferta la carti, de Sarbatori, tine cateva zile. Ambele carti la 49 de lei. Las link aici:
https://bookzone.ro/produs/pachet-silviuiliuta-semn/
Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, dean supra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
„A venit elvetianul la noi la tara, de Craciun.
Şi l-am parcat în camera cea mai bună, cea de oaspeţi, cu salteaua de dormit aruncată direct pe laviţă şi cu sticle de băutură străine pe post de bibelouri în vitrine. Agăţată de un cui este o candelă care arde mereu, în memoria bunicului, iar pe perete te izbeşte o mare poză cu el. Era la o terasă la Neptun, prin anii ’70, singura dată când bunicul meu a ajuns să vadă marea. „Am făcut plajă șapte zile din șapte! Nimeni nu a mai prins atâtea zile frumoase la rând!“ se mândrea el.
Multe pagini din revista „Magazin Istoric“ pe pereţi, cu tot felul de domnitori. Aceasta fiind camera cea bună, nu a fost decorată cu poze din ziare de doi lei, ci au folosit hârtie lucioasă.
– It’s so exotic! Who is this?
Îmi arată altarul cu poze de pe pereţi.
– El e bunicu’, el e Cuza, aici e un verişor care a căzut din căruţă acum treizeci de ani, în stânga e Ştefan cel Mare, aici o avem pe bunica, atunci când era mică, Mihai Viteazul, fata de la pagina 5.
– Toţi rude?
– În ţara asta all are rude! ALL rude here! Mai puţin curva de la pagina 5! ţipă unchiul.”
#cronicileunuibarbat
