guest post de Alina
Berbec
Esti de acord cu casatoria intre om si animale. Colegele tale de zodiac, de la stana, merita onoarea reparata, daca gasesc un cioban bun care nu bea si nu le bate.
Taur
Voi nu prea sunteti de acord, o ardeti mai mult pe modul comunal, asa…
Gemeni
Sunteti de acord cu absolut toate casatoriile, altfel amantlacul n-ar avea niciun haz.
Rac
Nu conteaza cine se casatoreste atata timp cat voi sunteti mireasa.
Leu
Adorati casatoriile, e un loc bun unde puteti arunca cu bani in lautari.
Fecioara
Casatoriile reprezinta o buna ocazie ca sa va organizati mai bine, chiar daca voi trebuie doar sa mergeti cu un buchet de flori pana la starea civila. Uuu, faceti un plan!
Balanta
Vaai, ce bine ca se mai casatoreste cineva! Cine o sa aiba 3 rochii noi si 6 perechi de pantofi, cine, cine?
Scorpion
Atata timp cat va invita, sunteti de acord. Aveti din liceu fantezia aia cu sex cu domnisoara de onoare.
Sagetator
Voi preferati casatoriile dintre oameni si obiecte, cele inter-umane nu prea le intelegeti.
Capricorn
Militati contra casatoriilor de orice fel. Numai asa puteti ascunde frustrarea ca aveti in jur de 40 si…nimic!
Varsator
Atata timp cat e cu iubire, sunteti de acord si cu casatoria dintre om si mop.
Pesti
Faceti o petitie on-line pentru legalizarea casatoriei dintre om si pisica.
guest post de Alina Mirt
OFERTA:
FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”