In ziua de gratie x mai, a anului 2018, intr-un birou de la parlament a batut cineva la usa. Avea niste hartii, tot felul de grafice, tabele. Este vorba despre sondajele adevarate, nu cele aruncate presei de agentii obscure. Si, in sondajele alea, personajul care a primit foile, a vazut un lucru care i-a dat frisoane. Simpatizantii partidului lui o vedeau candidata la presedintie, din partea PSD, pe Gabriela Firea. L-au trecut transpiratiile.
Stiind fiind faptul ca omul care a primti sondajul are problem penale si s-ar putea sa nu poata candida, i-a cazut greu. Pentru ca Firea nu este Dancila. Pentru ca Firea, spre deosebire de Viorica, chiar crede ca poate gandi cu capul ei. Si, odata ajunsa la Cotroceni, o va face si nu va mai asculta de el.
Dragnea, caci despre el e vorba, si-a pus un pahar mare cu whisky. Apoi inca unul. Si a inceput sa se gandeasca cum sa o compromita pe Firea, fara ca ea sa is idea seama ca el e in spate.
Intr-un partid cu o disciplina de fier, in care cine iese din rand iese si cu capul taiat, Firea nu iese din cuvantul partidului, din cuvantul lui Dragnea. La actiunile importante ea face exact ce i se spune. Deocamdata. Asa ca Dragnea a chemat un om de incredere la el si i-a zis:
-Spune-i tu Gabrielei ca ar fi frumos sa o prezinte e ape Halep pe stadion. Sa ii dea flori sau ceva. Asa ar fi bine.
Si Gabita, pentru ca are un coeficient de inteligenta care n-o ajuta, dar si o dorinta de a-si face publicitate muuuult superioara oricui, a picat in plasa. Firea, care reprezinta toparlanismul de Ilfov, ducator de batrani la moaste, a vazut o ocazie de a lua putin, macar un procent, din faima Simonei. „Doamne, o vor aplauda, iar eu voi fi langa ea, zambind. Primarita cea buna care da chei si broaste!”
Dar n-a fost cazul. Si stim toti cum a cazut de pe cal. Asta a fost primul autogol. Pentru ca, imi amintesc de entuziasmul din 1989 stannit de meciul Romaniei cu Danemarca, in urma caruia ne-am calificat la Mondial. Cand sunt multi oameni fericiti la un loc, sunt periculosi. Niciodata nu stii cand astia incep sa stige si numultumiri, nu numai “Hai, Romania!” Ceausescu s-a temut. Istoria se repeta. Dragnea stia perfect ce va urma pe stadionul national, daca va aparea Firea. Stia perfect!
Apoi, Gabita, fire orgolioasa si prea patrunsa de importanta peroanei sale, a ajuns acasa tremurand, dup ace a gonit de la stadion, si a inceput sa dea telefoane. Personajele din partid, supuse lui Dragnea, sau chiar Dragnea, i-au spus ca nu e normal sa o fluiere cineva pee a, ca s-au infiltrate aia de la Rezist. Si Firea si-a dat al doilea autogol, a postat o gogomanie mare cat ea de mare: agenturilii au fost infiltrate printre spectator ca sa o huiduie pe ea.
Rasu’ curcii. Nici Elena Ceausescu nu era atat de tuta.
Dar Firea inca se tine bine, lumea va uita in cateva zile. Asa ca personajul nostrum trebuia sa ii dea lovitura de gratie: sa o execute. Cine in imgineaza ca intr-un partid cu disciplina de fie stalinista, un nene la comunicare pe nume Harabagiu (sau cum naiba il cheama) poate da de capul lui catre 11 filiale PSD aceasta postare… e naiv. E mai naiv decat Firea. Cine crede ca Harabagiu ala putea suprapune huiduielile adresate lui Firea peste chipul Simonei, fara acordul sau comanda lui Dragnea, e cel mai naiv om din lume.
Postarea a fost imprastiata rapid, la dorinta expresa a liderului maxim din PSD. Nu conteaza cat rau i-a facut partidului, “recuperam noi pana la alegeri”. Nu conteaza ca a sacrificat un om, un primar PSD, o toapa sau cum vrei sa ii spui. Important pentru el a fost sa o execute. Firea e la pamant. Atat de la pamant, incat si nasul ei, Becali, a rabufnit azi ca ar trebui sa plece “departe de ticalosul Dragnea”. Va puteti imagina ce vorbesc astia la masa, intr-o duminica in care Firea si Pandele ii duc lui Becali un curcan.
Sunt sigur ca saptamana viitoare un om o sa bata la usa unui birou din parlament. Va avea cu el niste foi, noile sondaje. Le va inmana unui personaj mustachios, iar acesta va zambi fericit.
FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Fragment: Felul în care a pronunţat cuvântul „sex“ mi-a amintit motivul prezenţei mele în apartamentul ei.
– Atunci… nu mai cobor, îi zic. Te aştept dincolo, în dormitor.
– Daaa, sigur. Mă spăl puţin şi vin. Tu pregăteşte-ţi scula de găurit!
Al doilea moment de vinovăţie: în ultimii șaptesprezece ani, nu mi-am folosit scula de găurit cu nimeni, în afară de Amy. Ştiu, femeile ar spune: „Ce bărbaaaat deosebiiiit! Awwww, vreau şi eu unul!“, iar bărbaţii: „Ce cretin, frate!“.
Ştiu că varianta adevărată e „bărbat cretin“, dar în sinea mea mă mândresc puţin cu varianta „bărbat deosebit“. Un bărbat fidel pe cale să o comită cu un manechin incredibil de sexos şi care miroase mai bine decât tot magazinul de parfumuri. Chiar mai bine decât vecinul de la doi care îşi plimbă în fiecare zi câinele cu fundiţă roz.
E greu, stau pe marginea patului Căprioarei, cu bormaşina pregătită, gata să îi găuresc patul, iar prin cap îmi trece un singur gând: o să pot?!
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”
