I s-au aliniat planetele lui Firea si a avut si ea o idee. Din ideile alea rare, care vin odata la patru ani: sa bage taxa verde pentru provinciali! Sa respire Bucurestiul! In acest scop, a luat urmatoarele masuri urgente: si-a tras pe ea un tricou alb cu logo campaniei, apoi a facut o conferinta de presa. Asta a fost tot.
Tanti draga, Gabi, am si eu cateva nelamuriri de om prost asa. Nu mi-o lua in nume de rau:
-nu era normal ca inainte de a ii pune pe cei din provincie sa plateasca taxa sa te asiguri ca in drumul lor spre mare, de exemplu, au pe unde sa ocoleasca orasul? Adica nu neaparat prin Bulgaria. Cum ar veni, nu trebuia matale sa faci o centura pe care sa nu mergi vreo 4 ore? Una adevarata, cu trei benzi? Sau macar una la nivelul orasului Oradea.
-de ce provincialul cu un harb de masina, Euro 0- Euro 3, trebuie sa dea o taxa de il rupe, daca o ia prin centru, dar nea Gioni, rezidentul, care sta in casele alea darapanate de la Hala Traian si merge cu masina pe baza de ulei de cartofi prajiti si motorina second de tractor, si care ascunde sub fum statuia de la Universitate, poate trece nestingherit? Pai ori ne pasa de poluare ori nu ne mai pasa?
-nu era nornal ca inainte de a avea pretentia ca oamenii sa isi lase masinile la marginea orasului, chiar sa faci ceva sa ii ajuti? Cum ar veni sa faci niste parcari largi la intrarea in Bucuresti, apoi sa ii preiei de acolo cu niste autobuze care merg pe banda unica? Iti amintesti de banda unica? Ai promis-o in campanie, ai facut teste, dar ai uitat sa faci parcari, oamenii nu isi lasau masinile in camp ca sa ia autobuzele, si treaba a mers prost.
-banii! Unde se duc banii din taxa asta? Ce faci cu ei? Impaduresti? Ajuti firmele care polueaza sa isi ia tehnologie moderna? Cumperi aspiratoare si iesi cu Pandele la aspirat prin centru? Reduci poluarea sau ii bagi in noul festival cu mici si manele, dupa cum ti-e obiceiul? Pana acum sa zicem ca ai avut o scuza: nu ti-a ajuns Oxigen la cap. Prea multe noxe. Dar de acum?
Mai am vreo zece intrebari, dar macar sa le intelegi pe astea. Continuam maine.
CARTI LA OFERTA. 3 carti=59 de lei.
Fragment: „Iubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.
M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că de când beau mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.
I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.
Mătuşa ta mi-a zis:
– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!
Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.
NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.
NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.
Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.
Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.
Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.
– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:
– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!
Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.
Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.”
FRAGMENT:
„La NUNTA.
La restaurant am vomat în „serviz-ul“ auto din curte, am ciocnit de 100 de ori paharul de şampanie cu invitaţii. Paharul, adică un recipient alb de plastic.
– Nici nu ştiam că se poate bea şampanie din… a spus mama Ameliei scârbită.
– Se poate! i-am confirmat. Dacă nu e bun, beţi direct din sticlă.
Totul era decorat exact cum ne promisese patronul: pereţii roz erau acum plini de balonaşe care formau o inimă. Sau un animal. Ceva între o inimă şi un câine.
– Totuşi, am zis că să vă fac o surpriză pentru tinerii însurăţei! m-a bătut patronul pe umăr. I-a ieşit iepuraş!
– Iepuraş e ăla? îl întreb.
– Da! E talent nevastă-mea la d-astea. Daţi când aveţi diferenţa.
Orchestra era pregătită. Un elev de liceu, ochelarist şi cu coşuri pe faţă, cânta la vioară. Doi cetăţeni înfăşuraţi în fracuri lucioase, la ţambal. La acordeon era un solist de culoare.
– Makele! Student la medicină! mi-a spus mândru patronul. Când e româneşti, bagă banda, iar când e internaţional, cântă el. Ştii ce frumos cântă Makele? E din Africa de Sud! Sau America de Sud.
– Nigeria.
– Aşa! Urlă patronal. Dă-i dracu’, e la fel de negri, îmi şopteşte. Da’ cântă bine, ca ţiganii la noi.
Unchiul meu a devenit brusc serios la vederea orchestrei. M-a apucat temător de braţ şi m-a târât lângă scena construită din paleţi acoperiţi cu o mochetă verde murdară.
– Există!
Şi a rămas cu privirea nemişcată şi tălâmbă spre formaţie. Am mai dat pe gât o ţuică, „pentru bani şi noroc“, cum mi-a zis doamna care îmi spunea Sergiu. După o vreme, mi-am agitat puţin două mâini, apoi pe cele patru, prin dreptul privirilor lor. Unchiul, deşi după fiecare gură de şampanie se transforma în „unchii“, era nemişcat.
– Există! Ştiam eu! Uite la el!
Şi mi-l arată pe Makele.
– Ui… uite, nepoate, ce albi e dinții când cântă!
Love me tendeeer…
– Şi e adevărat ce se zice, nepoate, că toţi negrii are voce! Poate o cânta mai bine Elvis.
– Elvis era alb! îi spun.
– Da’ de unde, avea el sânge de ceva… ! Uite, ui… uite ce dantură are, ne… nepoate! Marietooo! Marietooo!
Fuge de lângă mine, îşi face loc prin mulţime, îmbrâncind câţiva nuntaşi, şi se întoarce împingând-o pe mătuşa înspre scenă.
– Uite, fă, un negru! Uite ce palme albe are!”
