Cand eram mic, cred ca am avut vreo doi ani in care mi-am
dorit sa ajung actor. Artist. Sa cant. Nu-mi era prea clar, dar ceva pe acolo. Voiam sa fac oamenii sa se uite la mine la televizor, asa cum ma uitam eu la ei. La Toma, la Amza, Corina Chiriac, Angele, Dem, Puiu, Dida Dragan. Mai tarziu, au aparut Loredana, Runceanu si altele. Imi placeau reactiile alor mei cand ii vedeau. Rude, vecini, ne puneau sa facem liniste si stateau cu ochii beliti in televizoare, in putinele minute cand se difuzau varietatile. Cateva picaturi sambata seara, doua, trei picaturi duminica si de Revelion.
Pentru mine artistii erau sfinti. Afisele cu ei din Revista Cinema erau lipite pe oglinzile din casele vecinilor, Florin Piersic zambea de pe peretii bunicilor, iar Amza si Toma aveau deja camera lor la bunici.
Cand apareau ei, toata lumea se insenina pur si simplu. Moacele le zambeau si griul ala nenorocit care se lasase peste anii ’80 devenea mai suportabil.
Azi au difuzat la o emisiune tv cateva secunde, poate zece, din noua melodie a Loredanei. Dupa ce a ascultat putin, un senior, care pe vremuri asculta „Buna seara, iubite!” in bucla, care m-a urcat pe scena la Mamaia cand canta Loredana, care a condus 240 de kilometri pentru ea, mi-s zis:
-Doamne Fereste! Poti sa schimbi, te rog, ca vomit?
Asta am vrut sa zic. O fi piesa nr. 8 in trend pe plan mondial, s-o fi manelizat toata tara asta, poate ca toti „artistii” care scot acum trapanele, cacamanele si alte manele ascunse au impus acest trend. Poate ca unii o inteleg pe Lore ca e si a fost mereu o artista neconventionala, dar eu nu voi nu voi uita niciodata grimasa acestui om de moda veche pentru care calitatatea n-a insemnat niciodata „sa ai succes cu orice pret”. Voma lui din gat ti se datoreaza, Loredana, iar azi, daca iti pasa, ai pierdut probabil cel mai vechi fan. Pe tata.
OFERTA:
