Cum ti se fura contul de Instagram.

E la moda sa se fure conturi mari de Instagram si de Facebook, pentru ca mai apoi proprietarii sa fie santajati sa le rascumpere. Si credeti-ma, la un cont de Insta de zeci de mii de followers e mult timp pierdut si munca multa. O sa ziceti ca niste poze in costum de baie sau alte poze ceva mai dichisite nu sunt chiar munca, dar credeti-ma, habar nu aveti despre ce vorbiti.

In fine, o colega a patit-o.
Pentru ca are conturi mari pe Insta si pe Tik Tok participa la tot felul de campanii publicitare pentru diverse produse, de la haine, la produse de machiaj, inghetata sau orice altceva.
Au pacalit-o atunci cand i-au trimis pe mail un link cu un magazin de haine interesat de promovare. „Uite aici pagina magazinului”, i-au scris in email. Conectarea s-a facut prin Instagram, iar in cateva clipe, a ramas fara cont.
A primit alt email ca a fost schimbat parola, iar conectarea din acel moment a fost imposibila.
A urmat „daca vrei sa-ti dam inapoi contul de Instagram, platesti 235 de dolari.”

Dupa cateva runde de negocieri, pretul a scazut la 60, iar ea a platit banii. Asta e prima greseala. Niciodata nu negociezi cu terotistii! A zis-o Bruce Willis, la naiba! Bineinteles ca au luat banii, dar nu i-au dat inapoi contul. Logic. Urma santajul, partea a doua.

Facebook si Insta au un „client service” execrabil. Reclami, astepti, reclami iar, pana te plictisesti, si nici macar nu stii sigur ca vorbele tale au ajuns la cineva. Sunt groaznici.
In cele din urma, dupa muuuulte reclamatii, s-a rezolvat si si-a luat contul inapoi.
Atat.
Tinem minte doua lucruri:
1. Nu negociem cu teroristii, nu platim.
2. Nu dam click aiurea la link-uri dubioase, fie ca vin pe mesagerie, fie pe email.
Se poarta furtul asta, ai grija!

Oferta speciala la CARTI!

PAGINI DE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

De Silviu Iliuta–cronicipebune

Cica e oferta la carti, de Sarbatori, tine cateva zile. Ambele carti la 49 de lei. Las link aici:
https://bookzone.ro/produs/pachet-silviuiliuta-semn/

Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, dean supra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”

„A venit elvetianul la noi la tara, de Craciun.
Şi l-am parcat în camera cea mai bună, cea de oaspeţi, cu salteaua de dormit aruncată direct pe laviţă şi cu sticle de băutură străine pe post de bibelouri în vitrine. Agăţată de un cui este o candelă care arde mereu, în memoria bunicului, iar pe perete te izbeşte o mare poză cu el. Era la o terasă la Neptun, prin anii ’70, singura dată când bunicul meu a ajuns să vadă marea. „Am făcut plajă șapte zile din șapte! Nimeni nu a mai prins atâtea zile frumoase la rând!“ se mândrea el.
Multe pagini din revista „Magazin Istoric“ pe pereţi, cu tot felul de domnitori. Aceasta fiind camera cea bună, nu a fost decorată cu poze din ziare de doi lei, ci au folosit hârtie lucioasă.
– It’s so exotic! Who is this?
Îmi arată altarul cu poze de pe pereţi.
– El e bunicu’, el e Cuza, aici e un verişor care a căzut din căruţă acum treizeci de ani, în stânga e Ştefan cel Mare, aici o avem pe bunica, atunci când era mică, Mihai Viteazul, fata de la pagina 5.
– Toţi rude?
– În ţara asta all are rude! ALL rude here! Mai puţin curva de la pagina 5! ţipă unchiul.”
#cronicileunuibarbat