Pentru ca la politica si la fotbal ne pricepem toti, sa zicem ca Romania e un mare teren de fotbal.
Pe gazon sunt 22 de jucatori, vreo 13 de la PSD+Alde si 9 de la Opozitie.
Antrenor-jucator: Liviu Dragnea, la PSD, si antrenor din umbra-VasileBlaga la ceilalti.
Dintre cei 9 de la Opozitie, pe unul nu-l mai crede nici naiba. Basescu. Nu mai joaca nimeni cu el, el nu mai vede bine terenul si oricum nimeni nu ii mai da pase in adancime. Au mai ramas opt.
Doi dintre ei sunt stau la coltul terenului si asteapta sa vada daca se alatura pesedistilor sau Opozitiei. Udemeristii. In timp ce pesedistii zburda pe teren, udemeristii astia taie cu drujba fanionul de la coltul terenului ca sa fuga la pauza in Austria sa vanda lemnul. Au mai ramas sase.
Dintre astia sase, trei dorm. Sforaie de rup patul. Aia de la PNL. Unul a avut o noapte grea, si oricum e genul care vine la conferinta de presa la trei zile dupa meci. Orban. Mai sunt doua fete, dar nu le mai baga nimeni in seama. Turcan si Gorghiu. Ultimul ar fi Predoiu, dar el nu se baga la minge, de frica sa nu il ploua. Asa ca sta la marginea gazonului, iar soferul ii tine umbrela. Au mai ramas doi.
Dintre cei doi, unul este minoritar, nu il intereseaza meciul, asa ca sta la vestiar. El a venit pentru gustarile de dupa. I se rupe de fotbal.
Iar ultimul e de la USR. Stiti ce puiut de somn bun trage? Asta cand nu se cearta cu alt userist.
Iar noi suntem spectatorii. Stam in tribuna si urlam. 12 pesedisti singuri zbura pe teren, contra niciunui adversar. Si noi speram ca PSD sa piarda. :)))))))) Nu avem puterea sa ne gandim ca trebuie sa castige Opozitia, pentru ca stim ca este imposibil. Vrem numai ca aia sa piarda!
Really?
Cand vreodata niste spectatori au marcat? Cand vreodata cei din tribune au dat gol? Variantele ca pesedistii sa nu mai zburde pe teren, si sa nu mai invinga cu 100-o, sunt:
1. Ori sa dea autogol, ceea ce nu e imposibil, la cat de slabi au aratat ca sunt. Ba chiar si-au dat singuri afara un jucator, pe Grindeanu.
2. Ori cei din tribuna sa isi faca o echipa si sa intre pe teren, apoi sa ii bata in lupta dreapta pe pesedisti.
3. Ori cineva, oricine, sa ii trezeasca pe adormitii Maicii Domnului, astia din Opozitie, si sa le explice ca totusi sunt acolo nu ca sa doarma, ci sa intre naibii la lupta!
Comentatorul meciului: Klaus Iohannis. Asta e Romania de acum. Tu ce varianta alegi?
PAGINILE MELE DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune
Acum poti FACE COMANDA PENTRU NOUA CARTE, „AM GASIT UN TITLU”, pe www.bookzone.ro. Transport GRATUIT, daca iei si „Toate titlurile bune au fost date”
Daca ai chef sa citesti, comanda pachetul aici sau telefonic: 031-433.51.65
P.S Se livrează și internațional.
De Silviu Iliuta–cronicipebune
Citeste si: POVESTI PENTRU OAMENII MARI.
Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“
– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”
