In sfarsit, s-a afat care a fost motivul vizitei doamnei Dancila la Vatican. Mai intai, doamna Vasilica i-a dus Papei seminte, sa isi faca si Papa salata la anu’:
Apoi, doamna Dancila i-a inmanat Papei un document oficial. Iata-l:
“Dragule Pa-pa,
ACATISTE VIORICA DANCILA (tipa blonda kare a fost la matale)
1. Pentru programul de guvernare 1 euro.
-care sa meargs bine si sa fie totul ca acolo si sa ajung sa il citesc si eu.
2. Pentru Marcel-magarul vecinilor 10 euro
-care sa nu mai faca “muu” dimineata ca ma scuala din somn.
3. Pentru Liviu 50 euro
-care sa ii de-a D-zeu sanatate si sa il ti-na mult in functie si sa ma tina si pe mine cu echipa si sa ii dea succes la femei. (nr.: FMI)
-chiar, D-zeul katolicilor e acelasi cu la ortodocsi?
4. Pentru cuafeza mea
-care efectiv fara ea nu stiu cum faceam.
-ea este ce-a care efectiv ma imbraca.
Viorica
PAGINI DE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”
Poate că în 20-31 vom învăţa şi limba.