Dancila, data afara din aeroport pentru ca dadea graunte avioanelor.

Incident diplomatic pe aeroportul din Bruxelles, in timpul sosirii delegatiei romane. Iata ce ne-a declarat seful aeroportului:
“In jurul orelor 12, delegatia romana a venit de la Parlamentul European, apoi a trecut de filtre. Cand a ajuns pe pista, gata de imbarcare, o doamna blonda a scos din geanta niste paine uscata si a inceput sa o arunce avioanelor. I-am zis:
-Doamna, noi aici tinem mult la curatenie, va rugam frumos…
Mi-a raspuns tipand la mine:
-Sa va fie rusine de corporatii straine! Castigati atatia bani si tineti pasarile astea mari nemancate! Apa le-ati dat? Daca se intampla asta la mine la tara, nu mai mancati voi oua o saptamana! Cum se cheama pasarile astea?-Avioane.
-Nu mai mancati voi oua de avioane o saptamana! Ca sa nu mai zic ca cand le taiati nu mai are grasime pe ele si iese ciorba proasta. Vai de capul vostru!
Apoi, inainte sa am timp sa zic ceva, a trimis pe cineva din delegatie la Duty Free sa ia niste graunte de papagali. Le-a impartit pe pista, a mers la fiecare avion in parte. I-am zis ca alea sunt Boeing, iar ea le striga: “Hai, Boeing, Boeing mic, hai la mama sa va dea mancare!” Cred ca totusi e suflet  bun. Cineva din delegatie ne-a spus ca asa e ritualul in Romania, cum unii danseaza cu focul,  voi hraniti avioanele, asa e?
La final, doamna Dancila a scos din buzunar o hartiuta si ne-a citit:
-Decat sa fii tuta si sa dai iar mancare la avioane, mai bine urca naibii in pasarea aia alba si treci acasa! Liviu.
Atunci doamna Dancila s-a urcat in avion, nu inainte de a imi spune ca ea vrea oul urias pe care o sa il faca Boeing la aterizare.”
Cititul desteapta! O F E R T A pachet:
 

FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la