Dupa ce s-a rugat doua zile pentru distrugerea hotului, credinciosul si-a adus aminte ca a lasat bicicleta pe balcon.
Nebunu’ ala mic si tarcat face pe nevinovatul. Dar, in afara de pisici, in bloc mai sunt si patru cateluse+doua femei insarcinate. Coincidenta?
Din ciclul: nici morti nu punem mana pe lopeti!
Daca zapada nu dispare prin rugaciune, organizam un pelerinaj la Arsenie Boca.
La genitiv si la dativ se poate. 
Legenda spune ca, dupa ce au disparut cainii din bloc, Marcel, cel care a scris afisul, a inceput sa vorbeasca subtire. Mult mai subtire.
Si e trist.
Te inteleg, frate care ai scris afisul. Si etajele de la mall se muta de cate ori parchez acolo
FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la
