Despre bullying, pe care il ignoram aproape toti.

In general, cand ii spui unui roman despre bullying, iti raspunde:

-Pe vremea mea, ma bateam in scoala, ne mai injuram, ne scuipam si aia era! Uite ce bine am crescut!

Eu zic ca e treaba serioasa, de neignorat. Si totul vine din educatie. Va rog sa cititi ce a postat Mona Itina Dragan.

Astăzi am asistat la ceva barbaric, inuman, oribil. Am ajuns acasă și primul lucru care mi-a trecut prin cap a fost să îmi pun gândurile în ordine pentru a putea împărtăși episodul de sălbăticiune la care am fost martoră.

CRAIOVA, ora 17 – Ies din Centrul Comercial Mercur situat, după cum bine știți fix în centrul orașului. Observ pe pasarelă vreo 30 de adolescenți de 13-14-15 ani care vociferează și se agită „Hai să luăm popcorn că o bate pe aia”. Mă uit rapid în jur să o reperez pe „aia” care urmează să fie agresată. Mai departe de mine, la vreo 100 de metri o fată este trasă cu sălbăticie de păr, împinsă, lovită, încolțită de alte câteva fete. Agresoarele râd și înjură. „Hai bă las-o, gata” sau „Dă mă în ea!” strigă publicul parcă asistând la o luptă între gladiatori.
Una dintre agresoare aplică o ultimă lovitură și pleacă victorioasă. Se răzgândește. Se întoarce și o scuipă cu elan pe fată. Mă grăbesc să intervin. Nu apuc să ajung la scena faptei că fata lovită reușește să fugă. Fug și eu după ea. O ajung din urmă în fața liceului Carol. Vorbește la telefon, tremură. Mă apropii încet să nu o sperii. „Da…m-au bătut, vă rog veniți” povestește la telefon cu voce tremurândă. Îi pun mâna pe umăr și îi fac semn că totul e în regulă, că sunt acolo să o ajut. Închide telefonul. Văd pe ecran numărul de urgență 112.
Mă prezint și îi zic apoi: „Am văzut ce ți s-a întâmplat, sunt aici să te ajut. Încearcă ușor ușor să te liniștești”. Se uită la mine cu cei mai frumoși ochi albastri pe care i-am văzut în viața mea. Tremură toată, plânge, este în șoc.
„Vrei să îi sunăm pe părinții tăi?”
„Nu, nu pot, m-ar închide în casă și m-ar certa tot pe mine” spune ea și lacrimile încep să îi curgă și mai tare.”Te rog stai cu mine până vine poliția, mi-e frică”
„Sigur, stai liniștită, sunt aici”
„Crezi că am făcut bine că i-am chemat?”
„Absolut”, răspund eu hotărâtă
„În ce clasă ești?” o întreb
„A 8-a” îmi răspunde ea
O mângăi pe spate. Rămân cu părul ei în mână. Animalele acelea îi smulseseră părul. O curăț pe hanorac. Era plină de șuvițe întregi de păr smulse. Văd urmele de scuipat. Mă înfurii. Cum se poate întâmpla așa ceva ziua, în centrul orașului, îmi repet întruna în minte. Îmi păstrez calmul.
„Ce s-a întâmplat?” îi zic eu în timp ce așteptam echipajul de poliție
„Acum o săptămână m-am certat cu o colegă. A fost doar ceva verbal, dar astăzi a venit cu niște fete pe care nu le cunosc, m-au prins și m-au bătut. Mi-au dat cu pumnii în stomac, mi-au smuls părul, m-au împins..”
Se uită în jos și observă cantitatea de păr căzută. Se sperie. După 20 de minute ajunge o mașină de la jandarmerie.
„Bună ziua, o cunoașteți pe fată?”
„Nu, am fost doar martoră la ce i s-a întâmplat”
„Doriți să depuneți mărturie?”
„Da, sigur” răspund eu simțind cum îmi fierbe sângele în vene. Unul dintre jandarmi pleacă cu fata în căutarea agresoarelor, doi rămân cu mine. Le povestesc în detaliu cele întâmplate.
„Este inadmisibil așa ceva”, spun eu
„Sunt de etnie(romă), nu?”
„Nu”, răspund eu
„Eh, sunt copii de bani gata atunci” îmi răspunde unul dintre ei și continuă cu „Pe vremea lui Ceaușescu se făcea școală, nu ca în ziua de azi”. „Măcar de erau băieți, atunci mai zici” continuă el.
„Trebuie să luăm în serios situația. Asemenea episoade se pot repeta, pot rămâne traumatizați, se poate ajunge chiar la suicid. Nu vorbesc nici cu părinții, trebuie aplicate sancțiuni severe” spun eu, parcă încercând să îi conving că situația este gravă
Domnii nu păreau dezinteresați, dar nici nu îmi împărtășeau întru totul indignarea. La un moment dat le observ alergând în parcul bisericii de vis-a-vis pe două dintre agresoare. „ELE SUNT, FETELE CARE FUG!” mă grăbesc să le spun celor doi jandarmi. Se uită preț de câteva momente la ele cum se îndepărtează și dau din umeri. „HAIDEȚI DUPĂ ELE CU MAȘINA”.
Încă două momente pentru terminarea țigării și pornim în „urmărire”. Pănă au pornit mașina, până au întors, fetele s-au pierdut cu ușurință printre blocuri.
„Dacă au fugit sigur se întorc” (?!?!?) zice cu certitudine unul dintre jandarmi.
Sunt cât se poate de indignată. Practic au fost lăsate să scape basma curată. De ce nu a fugit nimeni după ele?
„Ar trebui mers după ele la școală” sunt de acord cei doi.
Azi e sâmbătă. Școala începe luni. Poate știindu-se în culpă agresoarele vor lipsi. Vin marți, sau miercuri, sau peste o săptămână. În tot acest timp nu se face dreptate, deși ele ne-au alergat chiar prin fața ochilor cu câteva momente în urmă.
Fata se întoarce. O încurajez. „Fii puternică, nu ești singură în lupta asta!”.
Se urcă în mașină cu jandarmii și cu încă două fete. Îmi mulțumește. Văzând că nu mai e loc în mașină întreb „Mai este nevoie de mine? Mai pot ajuta cu ceva?”.
„Lăsați un număr de telefon, dacă mai este nevoie vă contactăm.” Las numărul. Jandarmii îmi mulțumesc pentru implicare.
Mă îndepărtez. Mă uit în jos. Încă am părul ei în mână….

DRAGI PĂRINȚI,

BULLYINGUL este o traumă. Bullyingul poate cauza daune ireversibilie în psihologia unui copil. Bullyingul poate să împingă un copil la suicid. Este inadmisibil ca un copil să nu simtă că trebuie să împărtășească un asemenea eveniment cu proprii părinți. Încercați să fiți un refugiu pentru copiii dumneavoastră, nu cineva căruia se tem să îi spună adevărul de frica pedepselor. Credeți atunci când vă spun că cineva i-a batjocorit, bătut, umilit. Încercați să depistați cauza, să le fiți alături. Luați problema în serios. Adevărul nu este niciodată de o singură parte, da, însă nimeni nu vrea să fie bătut și batjocorit. Nimeni nu poate fi vinovat pentru că a fost victima unui astfel de act inuman. Fiți alături de copiii dumneavoastră în această luptă grea, iar dacă sunteți părintele unui agresor, nu treceți cu vederea astfel de comportamente deviante. Cereți ajutorul unui psiholog.

DRAGI AUTORITĂȚI

Tratați cu maximă seriozitate aceste cazuri! Nu sunt simple certuri între copii, sunt agresiuni! Nu sunt mereu de vină drogurile, sau banii. Nu fiți superficiali!
Bullyingul nu are etnie. Tratați cu aceași seriozitate indiferent de culoare, rasă sau sex!

DRAGI COLEGI

Distribuiți și implicați-vă în proiecte și campanii de prevenire a bullying-ului. Nu credeam că după atâtea acțiuni pe această temă voi mai fi martoră la așa ceva. Trebuie să facem tot posibilul pentru a educa o generație empatică!

DRAGI OAMENI

NU FIȚI INDIFERENȚI! Scena pe care am povestit-o s-a întâmplat ziua în amiaza mare, în centrul orașului. Nimeni nu a intervenit. Nimeni nu a încercat să vadă despre ce este vorba. „Eh, sunt copii” nu este o scuză pentru a întoarce capul.
Fiți implicați și solidari în lupta împotriva bullyingului. Nu ignorați astfel de scene deoarece prin asta vă faceți și voi vinovați!

DISTRIBUIȚI PENTRU A RIDICA ÎMPREUNĂ GRADUL DE CONȘTIENTIZARE AL POPULAȚIEI