Coltul nostalgicului, Toate articolele, Traditiile romanilor.

Din tradiţiile românilor-îmbulzeala la biserica.

Unchiul meu se sprijină cu mâna stângă de mine şi cu dreapta de mătuşa mea.
Suntem în curtea bisericii, este Învierea, iar motivul poziţiei sale instabile este consumul exagerat de alcool.
Ca s-o spun pe şleau: este beat mangă, a băut că porcul toată ziua.
La ţară nu e o ruşine să mergi beat la biserică, cel puţin nu la ţară la mine. Singurul miros acceptat mai puternic decât cel de tămâie este cel de băutură.
La drept vorbind, dacă mă puneţi să aleg între cele două mirosuri, cred că prefer băutura.

Să revin. Cam tot satul s-a strâns în curtea bisericii de lângă Căminul Cultural.
Popa cânta, dar nu se aude pînă în fundul curţii. Atunci, doi dascăli mai tinerei scot două boxe pe pervazul geamului termopan al bisericii.
„Tot cu slăbănoaga asta eşti?”, mă întreabă unchiul cu voce tare, întorcând câteva priviri.
„Tot, unchiule. Sst, că a început slujba.”
„Da-i să mănânce! Începe să semene cu un manechin din ăla.”
Îi promit că o să îmi hrănesc prietena că să nu ajungă ca un manechin şi tace. Pentru moment.

Popa cânta, îşi face treaba conştiincios. Printre păcănelile boxelor disting cu greu ceva despre „Galileea…viaţă…ucenicii”.
Se aude o salvare. Jumătate dintre săteni întorc capul înspre stradă.
„Se duce la Urziceni”, zice mătuşa. „Săracu’.”
„Cine?”, întreb.
„Cui i s-a făcut rău, persoana.”
„Drob”, urlă unul din mulţime. „A mâncat înainte de 12 noaptea şi l-a bătut Domnul!”
„Cozonaci”, zice o doamnă dolofană. „Că şi de la aia,dacă mănânci în post, te umfli şi pocneşti”.
„Miel”. 
„Sex”.
„Pască”.
„E de la băutură”, urlă şi unchiul. După care toţi beţivii izbucnesc în ras.
Aşa mi-am putut da seama câţi beţivi sunt. Aproape jumătate.

Sms-uri, telefoane sclipind ca licuricii.
Unii filmează preotul, alţii filmează mulţimea, iar cei tineri se filmează şi se pozează pe ei înşişi.
„Am deja 2 like-uri, la poza cu crucea in spate, să mor io!”, strigă o fată cu decolteu imens.
Primarul vorbeşte la telefon cu voce tare.
Pentru o clipă, am avut impresia că şi preotul a lăsat-o mai moale cu slujba că să nu-l deranjeze.

O urmaşă a indienilor şi-a improvizat un birou de lucru în poarta bisericii.
„Domnu’, doriţi candele la 5 lei?”
Ca o corporatistă adevărată, văzând că toată lumea e în curtea bisericii, a pornit cu produsele în mâini printe potenţialii cumpărători. Asta da marketing.
„Lumânări la 2 lei? Seminţe?”
„Ce mai aveţi?”, o întreb curios.
„Carte de rugăciuni cu cruce din beculeţe pe copertă, lanternă, cruci împletite din sfoară de maşină şi mai am patru felinare roşii chinezeşti. Da’ alea se dă repede, trebuie să le luaţi acum.”

De la boxele de pe geamul bisericii se aud din când în când frânturi de slujba: „…înviat…şi…dăruind….”
Multe cruci prin jur, executate cu viteză mare de multe babe.
Cred că, la un eventual Campionat Mondial de Cruci Viteză, am putea fi pe primul loc în lume.
Păcat că nu se organizează!
Pierdem medalii olimpice importante. Sunt sigur că printre babele alea e cel puţin o Nadia.
Mare păcat.

Alt sunet de salvare.
„De la băutură nu moare nimeni!”, urlă un beţiv. „Nici de la curve! Toţi crapă de la mâncare!”
Câţiva beţivi îl aprobă fericiţi, unii chiar râd cu gura pînă la urechi.
Prietena mea: „Auzi, ai noroc că te iubesc. Că te băgam în p***a mă-tii cu ţara ta cu tot!”

Un băiat cu trening nou, care ţine o fată de gât, se uită la mine şi mă întreabă:
„Meserie! Mă, Meserie…”
Am dedus că eu sunt Meserie, prea se uită la mine.
„Meserie, e gagica ta?”
„Da.”
„Nu eşti nepotu’ lu ăla cu gard verde din capul satului, de la Bucureşti?”. Şi îmi scuipă o coajă de sămânţă pe haină.
„Ba da…cred. Floare sau bostan?”
„E goji, nu seminţe. Mă ţine în formă, dacă înţelegi. Mişto gagică ai, are ţâţe mari”, zice. Şi pleacă prin mulţime.

„Veniţi de luaţi…l..m…na”, se aude printre păcănelile boxelor.
Primarul lasă telefonul de la ureche şi urlă: „Ia linişte, ba! Ce a zis să luăm?”
Linişte de aur. Câteva secunde toţi înlemnesc, nu se aude nici măcar un SMS.
„Ve..i..i. u..i..a”, păcăne din nou boxele .
„CE, BĂ?! CE?”, urlă iar Primarul.

tt

Când la boxe s-a auzit destul de clar cuvântul „LUMINĂ” s-a întâmplat ceva magic: tinerii din jurul meu s-au oprit din selfie şi mestecat gumă, beţivii din urlat şi bătrânelele au îngheţat cu mâinile în aer, la jumătatea crucii.
„LUMINĂĂĂ, BĂĂĂ! ACUM!”, dă semnalul Primarul.

Ca nişte lei, ca nişte animale gata să se repeadă la pradă, ca nişte fiare eliberate din cuşcă, sătenii din fundul curţii se năpustesc către biserica.
În câteva secunde, presiunea e atât de mare, încât cei din linia de mijloc încep să cedeze.
Doamnelor si domnilor, asaltul a început. Victoria celor din fundul curţii e aproape!
Cei de lângă preot au fost învinşi demult, pentru că au fost împinşi şi şi-au pierdut poziţiile strategice.
Acum, aproape că îl călăresc pe preot.
A fost o victorie a intregii echipe.

Preţ de câteva zeci de secunde nu mai văd aproape nimic în nimic în jur. Încerc să redau frânturi:
Vreo cinci mâini mă împing din spate, văd brusc o bucată de asfalt, două coate în stomac, ating cu buzele o ceafă de bărbat, un şut în fund, o respiraţie proaspătă direct în nas, două femei mă împing, îmi pierd prietena prin mulţime, un copil urlă, un puşti zice ceva de mama altuia, valul înaintează, îmi pierd unchiul, îmi văd prietena cu picioarele pe sus în cârca unui bărbat, o pierd din nou fiindcă sunt lovit la rinichi şi trebuie să mă aplec, simt mirosul unchiului meu, mă întorc, e în spatele meu şi rade strigandu-le celorlalţi să nu îl gâdile, calc pe ceva. E prietena mea.

În cele din urmă ajung lângă preot, fără voia mea.
Primesc lumină de la o fată cu bluză roz, care mestecă gumă.
„Noi, după aia, mergem la club la Urziceni.”, îmi zice. „Te bagi, boss?”
„Aaaa, trebuie să..”
Nu apuc să termin că valul mă ia pe sus şi mă poartă în direcţia opusă. Ţin cu greu în mână lumânarea aprinsă.
De data asta prietena nimereşte în cârca mea, iar eu mă deplasez mai mult în mâini.
Aud prin mulţime :„foc…mi-ai dat foc, scuipă…să se dea pască să ajungă la toţi…nu vreau să ardă biserica ca anu’ trecut…nu bluza mea roz..nu se curată ceara, idiotule!”
Cu greu, ajung la poartă cu lumânarea aprinsă.
E o minune!

sms
smd

Se pare că lumina nu a ajuns pentru toţi, pentru că unii săteni au fost nevoiţi să îşi aprindă o aplicaţie de smartphone cu lumânare.
Cei mai dotaţi au pe ecranul telefonului şi lumânare, dar şi cruce.
„Auzi, nepoate? Cum dracu’ şi-au băgat aia lumânarea în telefon?”
Mă uit la unchiul meu şi nu îi văd lumânarea aprinsă. Cred că a pierdut-o.
„Sssst!”, nu înjura  în curtea bisericii!”, sare mătuşa la el. „Ce, Doamne iartă-mă, ai?” 
„Aşa e, nu ştiu ce naiba m-a apucat!”, îşi cere iertare spăşit.
Şi adoarme rezemat de mine şi de gard.
Din buzunar îi iese fum.

Marcela

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

Cititul desteapta!!! Oferta:


Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la

Cartea 14 zile in izolare, Silviu Iliuta

46 thoughts on “Din tradiţiile românilor-îmbulzeala la biserica.”

  7. Laura says:

    Minunat ! Foarte frumos scris! Citind ma simt in mijlocul multimii prezente la biserica . Cred totusi, ca ai uzat si de imaginatie in descrierea evenimentului . Felicitari pentru talent , pentru umor , pentru … imaginatie . Hristos a inviat!

  8. sara says:

    Foarte tare, frate,ca sa spun așa!!!! Cum nu se poate de adevărat! In ziua de azi, toată lumea se duce sa ia lumina, dar putini stiu cam ce reprezintă ea. Si mai mult de atât, imediat ce au lumânările aprinse nu stiu cum sa plece mai repede, fara sa asculte macar cinci minute din slujba . Dar….noi suntem credincioși…. Cum de altfel am observat si pe-aici , prin apropiere, ca ni se atrage atenția când spunem adevărul pana la urma, in sfântă zi….. Dar uitam imediat de aceasta când e vorba de noi si ne permitem sa jignim…. Si mai suntem si insistenți……As vrea sa ma pot obișnui ca aceste lucruri sunt normale la noi, insa nu pot si nu vreau sa pot, atât timp cat am copii pe cere ii vreau crescuți si educați dintr-o „normalitate normala”.

  9. Pingback: Din tradiţiile românilor - îmbulzeala la biserica - Cronica Carcotasilor

  10. Cristi says:

    Mulțumesc! Mulțumesc pentru că mi-ai facut dimineața mai frumoasa, am râs cu lacrimi. Însă conform zicalei „Adevărul în glumă se spune”, tot ce ai redat acolo este adevărat. Pot spune că am fost prins într-o situație aproape de ceea ce ai descris acolo. Mersul la biserică (și mai ales noaptea de Înviere) s-a transformat, în opinia mea, într-o prezentare de modă, într-un soi de Wowbiz în care babele se pun la punct cu ”mondenitățile” satului și pentru că nu era suficient si preoții au început sa devină niște ”Capatoși” în miniatură. În noaptea de Înviere în afara faptului că cei de la biserica unde am mers s-au hotărât să experimenteze stația de sunet proaspăt instalată, însă care s-a dovedit un real … insucces, te trezeai cu multe lupte pe lumină, cu discuții de genul ”O văzuși pe aia în ce e îmbracată” sau ”Uite-l si pe ală cu panarama aia dupa el” și lista poate continua, o bună parte stăteau cu telefoanele fie să îl filmeze pe preot fie să își facă selfie-uri și să se laude pe unde apucă de faptul că ei au luat lumină și că sunt la biserică. La anul mă aștept sa vedem un livetext din curtea bisiericii sau de ce nu un stream pe youtube (ziceți voi ca nu ar fi tare)

  13. Iulia says:

    Desi sunt o ortodoxa practicanta trebuie sa marturisesc ca am ras cu hohote si cu lacrimi!

    Am ras pentru ca e redata perfect si cu cele mai mici detalii o situatie aplicabila (din nefericire) aproape la toate bisericile din Romania!!!

    Am plans pentru ca nu asa ar trebui sa fie.

    Una peste alta nu pot sa nu remarc un adevarat talent literar si un simt al umorului extraordinar,

    Felicitari domnule Silviu Iliuta!

    PD Nu stiu in ce masura va intereseaza dar sa stiti ca ati mai castigat o cititoare fidela a blogului dumneavoastra,

Lasă un răspuns