„Buna ziua, am vazut postarea domnului Liviu, cum ca da la stiuca si ca a prins vreo 17 bucati.
In primul rand, as vrea sa il intreb, fiind pescar inrait: unde a gasit domnia sa doua anotimpuri in acelasi loc?
Eu, de cate ori ma duc cu fiul meu, Marinuj, la pescuit, daca la mine e primavara si la el e primavara. Daca eu sunt la coada barcii, sunt 20 de grade si umblu in tricuu cu maneca scurta, si la el e la fel! Pana mea! Nu pot sa dau eu la stiuca si el la somn, fiind in doua anotimpuri diferite. Trebuie sa dam amandoi la stiuca. E greu!
Vreau sa stiu cum reuseste domnul Liviu sa fie el in anotimpul de vara, iar Grindeanu in ala de toamna. Cand Liviu apare Soarele rasare?
Sau… poate sa rasara Soarele si printr-o ordonanta, ceva?
A doua intrebare este pe buzele multor romani. Cam 60% dintre ei:
Domnule Dragnea, nu credeti ca v-ar sta mai bine sa prindeti sezonul de peste zebra?
Stiti ce dragalasi sunt?
Uite-l ce frumos e! Nu va vedeti la panda, camuflat in zebra? Estimez ca v-ar sta bine asa vreo 5-6 ani imbracat in dungulite.
Ce spuneti? Si mai stiu ca la Jilava e cea mai tare balta pentru treaba asta. Culmea, intr-o camera de 4 pe 4 m.
La o adica, daca nu gasim un scafandru sa vi-i puna in carlig, vin eu cu un acvariu de acasa.
Numai sa imi promiteti ca stati linistit in camera dumneavoastra, dati la pestisori si lasati naibii prostiile alea gen ordonante, coruptie, politica…”
Un pescar.
De Silviu Iliuta–cronicipebune
Citeste si: Uite cine danseaza vazuta de un hater.
„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro. Transportul in tara, ORIUNDE, este de doar 5.9 lei.
Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din 
Domnul asta care se lauda cu capturile, are permis de pescuit, taxa anuala achitata, si nu in ultimul rand, Stiuca e in perioada de prohibitie, stiti ca este interzis prin lege sa pescuiti sau sa vanati in perioada de inmultire, se sesizeaza cineva oare?.
Ma indoiesc, dobitocul asata oricum e invatat sa incalce legea, legea e pentru fraieri.