Iata cum ar arata un interviu pe bune cu Liviu Dragnea.
Reporterita: Povestiti-ne! Cum de ati capatat curajul sa vorbiti despre asta?
Liviu Dragnea: Mai stau seara pe telefon, stiti ca mai joc Angry Birds. La un moment dat a aparut un cerculet pe ecran si a zis ca se face update. Nu stiu ce insemana, dar,dura 5 minute. De plictiseala, am intrat pe facebook si am vazut postari din campania #metoo. Am simtit ca este momentul sa spun si eu ce simt.
Reporterita: Cand v-ati simtit hartuit pentru prima data? A fost un moment greu?
Liviu Dragnea: (ofteza) Ca femeie frumoasa ma intelegeti. A fost decat cel mai greu moment din viata mea. S-a intamplat la partid, la PDL, acum niste ani, peste 10. M-am dus in biroul lui Traian Basescu, tin minte si acum…
Reporterita: Ca femeie va inteleg perfect. El era seful?
Liviu Dragnea: El, da. I-am zis: stiti, simt ca pot face mai mult in partidul asta! Ca pot avea o functie mai mare, de raspundere, poate chiar presedinte.
Reporterita; Incredibil! A profitat de pozitia lui, nenorocitul, pentru a va face avansuri? Basescu?
Dragnea: Tin minte ca si acum: si-a pus un pahar de tarie, apoi a dat haina jos, a agatat-o in cui, s-a apropiat de mine cu un mers leganat. Atunci s-a intamplat.
Reporterita: Atunci v-a hartuit?
Liviu Dragnea: Da. Dumneavoastra sunteti tanara, frumoasa, deci ma intelegeti. Si-a lipit fruntea de a mea, m-a privit in ochi si a spus: „M*IE, BA!”
Reporterita: Ingrozitor, sunt socata! Sper ca ati fugit, ca ati scapat.
Liviu Dragnea: Asa e, am fugit in alt partid, in PSD. Unde mi s-a intamplat un lucru si mai rau. Ingrozitor!
Reporterita: Nici nu stiu daca sunt pregatita sa aud!
Liviu Dragnea: M-am dus in biroul lui Ponta, cand el era presedinte, iar eu Secretar General. I-am zis: „Victor, nu vrei tu sa ma lasi pe mine sa candidez la Presedintie?”
Reporterita: Si v-a ciupit, v-a pus mana pe fund?
Liviu Dragnea: Mai rau!Mi-a spus: „LIVACHE, NU VREI, MA, TU, SA SUGI P**A?””
Reporterita: Pff! Si s-a mai intamplat de atunci?
Liviu Dragnea: Domnisoara frumoasa, s-a mai intamplat o data, dupa alegeri. Dar cel mai grav caz a fost prin ianuarie. Stateam linistit in biroul meu, dadeam o ordonanta ca sa pot fura liber si sa nu ma bage niciodata la inchisoare. Ceva banal. Cand, deodata, vreo 5-600 000 de cetateni au inceput sa ma hartuiasca. In toate orasele erau nebunii. In iata Victoriei, in Cluj, Timisoara… pana si in Teleorman! Si in scris si oral ma hartuiau, ca strigau in gura mare. Nu mai puteam sa deschid facebook, ziar, televizor, ca peste tot apareau hartuitorii cu mesajul asta:
Reporterita: Ati fost la psiholog? Este deja foarte grav. 600 000 de oameni…
Liviu Dragnea: Am fost la psiholog, dar m-a dat afara din birou.
Reporterita: Erati un caz prea grav?
Liviu Dragnea: A, nu! I-am spus ca o fac Ministru de Interne sau de ce vrea ea.
Reporterita: Ce generos sunteti!
Liviu Dragnea: Da, am vorbit chiar frumos cu ea, am si mangaiat-o pe par. Chiar nu inteleg comportamentul ei. In fine, tu ce faci dupa interviul asta? Ma uit la tine asa si vad ca ai o față perfecta pentru Ministerul Justitiei. Ai studii in Drept?
Reporterita: Da, intamplator am o licenta in Drept, la Harvard, dar nu am gasit de lucru in Justitia Romana.
Liviu Dragnea: A, nu, atunci nu esti buna! Dar gasim noi altceva, papusa!
PAGINI DE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Acum poti FACE COMANDA PENTRU NOUA CARTE, „AM GASIT UN TITLU”, pe www.bookzone.ro. Transport GRATUIT, daca iei si „Toate titlurile bune au fost date”
Daca ai chef sa citesti, comanda pachetul aici sau telefonic: 031-433.51.65
P.S Se livrează și internațional.
De Silviu Iliuta–cronicipebunepoza: facebook trotineta
Citeste si: POVESTI PENTRU OAMENII MARI.
Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“
– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”
