El este cel mai bun drumar din Romania!

„Iuuu, sunt Neluţu drumaru’ si voiam să vă scriu că anul acesta drumarii este cu voi!
Iuuu! Am băut putin de Revelion! Pană acum o oră. Si m-am dus direct la muncă!
Am termenat Revelionu’ si acum, ca my resolution pentru anul 2016 sau in cat suntem, că am văzut pe facebook că trebuie să iti stabilesti obectivele pe anul care vine.
Unde rămăsesem? Asa.
Că obiective ale mele pe 2016 este să imi fac treaba in comuna mea din Hunedoara si să trasez toate străzile.
Si ca o chestie nouă asa, eu m-am hotărat să nu mai stau pană isi face treaba prostii ăia de la afaltare.

Acuma, datorită mie, toti oamenii stie, cand dă in gropi pe drumurile din comună, pe ce bandă se află cand dă in gropi.
E importat, părerea mea!
Si acum nu se mai depăseste ca nebunii cu cărutele Marin a lu’ Priboi si Lică Bancheru’. Că are liniile continue trasate la curbă si nu mai poate să zică că nu a stiut!
Asa!
Eu sunt un om ambitios! Asa sunt toti drumarii care vor să facă ceva in viată si carieră.
Si planul meu e ca pană la Paste să ajut comuna noastră să aibe indicatoare ca acesta la fiecare mare intersectie unde traficul e pericolos:

Intelegeti?
Vreau să pun din astea la intersectia dinte mirişte si campul cu lucernă, pe cărarea ce trce peste iaz, la fostul CAP pe alee, la intrarea in staulul vacilor.
Si sper să mă aleagă si pe mine Primar dacă candidez la anu’!
Tot ca my resolution, asa ca visul meu care e pe 2016 e să pun cum am văzut eu intr-o comună din Moldova, semafor civilizat intre poteca care vine de la mocirla pentru porci si drumul cu plopi care duce la moară.

Dragi romani, nu uitati, drumarii e cu voi in 2016 si in curand toate satele va beneficia de conditii europene! Si chiar englezesti!
Ca calitate a vietii mă refer!”

Neluţu drumaru’

FOLLOW SI LIKE PE  FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune

Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK

Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la