Noi, romanii, neam de Decebal si Traian, n-o sa ne impiedicam de un amarat de semn cu „Drum inchis.” Pai noi ne-am luptat cu romanii, cu turcii, cu nemtii, am fost la Rovine si am aruncat cu pietre la Posada, si nu suntem in stare sa invingem un amarat de semn?
Era un erou roman azi, prin nameti, pe un drum judetean. Ramasese blocat, dardaia ca prostul, iar amaratii aia care il salvau il intrebau:
-De ce ati ignorat semnul?
-Am crezut ca e rau, dar nu atat de rau. Vreau sa ajung in Laceni, Urleasca. Cum sa ajung in Laceni, daca e inchis?
Noi, romanii, ne tragem din Stefan, Mihai, Cuza si nu ne dam batuti. Cand ai o misiune ca aia de a ajunge cu orice pret la mama soacra, care sta la 20 de km departare, nu trebuie sa lasi nimic sa iti stea in cale! Cu atat mai putin o bucata de tabla. Am ajus noi in muntii Tatra si nu ajungem la mama soacra?
L-au salvat, l-au pus in masina, i-au remorcat rabla (cauciucuri all seasons) si i-au dat si un ceiut cald. Cred ca eroul a fost destul de nemultumit, se vedea pe moaca lui. Mergea sa primeasca si o curva sa il incalzeasca.
Sunt nemultumit de tara asta. Mai ramanea sa il puna sa plateasca si interventia, motorina si o amenda.
Ce facem, oameni buni? Chiar nu ne mai respectam eroii?
Daca ai idei din astea cu LIKE&FOLLOW PE FACEBOOK, paginile sunt Silviu Iliuta–cronicipebune
Citeste si: CRONICA „50 SHADES OF GREY”-PARTEA A TREIA.
”La 40 si putin de ani esti fix la jumatate. Nedefinit.
Prea tanar pentru a plange sau rade la amintiri. Si prea batran ca sa nu ai mii de amintiri la care sa iti vina sa plangi sau sa razi.
La 40 de ani esti jumatate armasar si jumatate martoaga. Desi in mintea ta te crezi inca un armasar, copiii incep sa te vada ca pe o martoaga.
E dubios.
Cea mai trista zi a vietii mele de pana acum, in ceea ce priveste varsta, a fost acum cateva veri, prin 2015, cand urcam intr-un lift cu o fata superba. Cam 20 de ani, model pe orice podium al lumii, dar nu din ala uscat si ofilit, mirosind extraordinar, bucle blonde, fusta scurta, picioare pana la Cer si ochi de caprioara flamanda. Genul cu care ai vrea sa stai doua ore in lift, apoi sa schimbati numere de telefon.
-Sarutmana, domnule!
Si te loveste! Prima lovitura de ciocan vine in moalele capului.
Doare.
-Buna.
-Eu sunt fata lui Relu, nu ma recunoasteti? Caut un apartament in zona. Eram mica atunci cand ne-am mutat din cartier. Stateati la mansarda, la casa de peste drum, iar eu la blocul de langa.
A doua lovitura este direct in organul genital. Tare, drept la tinta.
Brusc, iti dai seama ca, oricat de armasar te-ai crede, ai 40 de ani de istorie in spate. Pruncii pe care ii vedeai acum aproape 20 de ani au intrat la Facultate si iti zic „sarutmana, nenea”?
-Domnule, mergeati la strand cu mine si cu tata, pana sa ne mutam. Mai stiti? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitura. Caprioara a lovit drept in suflet, cu cel mai ascutit cutit care s-a inventat vreodata: cuvantul.
-E bine! Hai la noi, o sa e bucure sa te vada.
-Vin! Cum sa nu! Ce imi placea cand ma dadeati in leagan!
La 40 de ani, incepi sa te hranesti din amintiri.
Mintea ta face, fara sa vrei, primul pas spre „ce bine era pe vremea mea!”
-Hai, intra! Cred ca mai avem cacao cu lapte.”
CARTI, DE AICI.
