„Incontinuu ma gandesc la bucuresteni!” ne-a declarat doamna Firea. „Chiar si cand dorm noaptea in Voluntari.
Bucurestenii mei platesc pentru doua saptamani de iarna cat platesc norvegienii pentru 6 luni. Costul deszapezirii/luna e mai mare in Romania decat in Norvegia, desi aia au masini smechere, iar noi aruncam sare la lopata. Ma scuzati ca am citit asta, dar am gresit site-ul.
Azi, pe cand mergeam la munca, m-a oprit un copil. Avea bujori in obrajori, era mic, cam la 1,50 m, bucalat tot si cu o caciulita ca Alba ca Zapada. M-a luat de manuta si mi-a zis, cu atata cladura, aproape cantand, cu glas tremurat:
-Doamna Firea, Adi Minune sunt, mie imi place iepurii roz de ii puneti la Paste, dar imi place si pinguinii, si ursii si vulpile polare. Mama n-are bani sa ma duca vleodata la Polul Nord, ca a votat cuu PSD. Puteti sa imi impliniti visul?
Si atunci m-am gandit: Gabi, la ce mai esti tu primareasa, daca nu poti indeplini visul unui ciopilas cu ochii pisati si sufletul bun, care te roaga ceva. Si am luat decizia pentru bucuresteni: voi transforma orasul in parc tematic! Tema: Polul Nord. In acest sens:
1. Nu se mai da zapada la o parte de pe niciun metru de trotuar. Se vor importa pinguini de apa dulce (asa mi s-a spus) sa bucure ochii la copii si lui Pandele. In acest sens se vor achizitiona si niste catedre, ca sa se poata urca Pandele pe ele si sa ii vada mai bine.
(poze: Oscar Manto)
2. Promit sa nu mai folosesc toata sarea la placinta si sa ordon sa o puna pe sosele ca sa se poata circula. Singura problema e ca trebuie sare de Himalaya, pentru ca sarea normala face rau la tensiune. Asteptam ca in Himalaya sa se coaca sarea, apoi declansam licitatia pentru procedura de import.
3. In fantanile de la Unirea vor fi adusi ursi polari. Daca nu vor sta de bunavoie acolo, se vor aduce niste baroni locali PSD, ca seamana. Noaptea.
4. Foci nu se vor aduce, ca avem noi destule in PSD.
5. Vulpi polare se aduc sa bucure copiii. 10000 de bucati, importate prin firma lui Pandele si carate cu un autobuz turcesc Otokar. Dupa topirea zapezii, dragalasele vulpite vor fi transferate la mine in garderoba, sub forma de caciuli.
6. Primaria Capitalei isi tine promisiunea si va deszapezi absolut toate strazile din oras. Termen: 1 iulie 2018.”
Gabi
FOLLOW PE FACEBOOK SI ALTE CHESTII: Silviu Iliuta–cronicipebune
Nu rata singura trilogie premiata chiar de autor: „Cronicile unui barbat!”.
Vanduta in peste DOUA exemplare. Aproape trei. Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“
– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”
