Esti o fata muncitoare.
De cand te stii ai invatat pe branci. Ti-ai tocit coatele prin scoli, iar parintii tai ti-au pus painea pe masa.
Din salariul mamei, abia iti ajungeau banii pentru scoala. Manuale suplimentare, flori catre profesori, uniforme…
Din ce muncea tatal… traiati in fiecare zi.
Dar ai indraznit sa crezi!
Intr-un tarziu ti-ai luat primul serviciu. Pentru ca, nu-i asa, traiesti in Romania, ai dat vreo 100 de interviuri. Nu aveai pile.
Cand ti-ai luat prima masina ai dormit in ea de fericire. Un Opel Corsa, pornea intotdeauna la a patra cheie. Si nu prea mai avea o usa. Dar era a ta! Masina ta! Pentru ca tu ai indraznit sa crezi in tine! In visul tau! Ca poti sa traiesti mai bine in Romania, fara grija zilei de maine.
Apoi ai facut 24 de ani, 25, 26… banii din salariu abia daca iti ajungeau de pe o zi pe alta. Nici prin gand nu iti trecea sa faci vreun copil. Cu ce sa-l cresti?
Greu…
Dar tu ai indraznit sa crezi!
Ai ajuns la un salariu de 400 de Euro, ca acum. Mult? Putin? Destul cat sa iti platesti cu el o garsoniera ieftina in Militari. Daca imparti cheltuielile cu doua colege de camera, iti raman si bani de mancare.
26 de ani si viitorul nu suna bine. De la o zi la alta te zbati sa traiesti. Ca un roman de rand. Ca noi.
Cand, deodata, s-a ivit o raza de soare. A fost ca o minune! Ai indraznit sa crezi si s-a intamplat.
Ai intalnit un batranel, asa le ziceai tu astora cu 30 de ani mai mari, generos. Unul care a crezut si el in tine si care avea salariul putin mai mare: o mie si ceva de Euro. Proaspat divortat, sau in curs sa fie proaspat divortat, teleormanean si cu mustata din 1950. Poate 1960. Iti aducea aminte de bunicu’. Liviu.
L-ai cunoscut mai bine si… toate problemele… s-au dus! Ca prin minune!
De cand esti iubita lui Liviu Dragnea, garsoniera ta, luata cu chirie, s-a transformat, ca prin minune, in locuinta de lux. Masinuta ta care nu mai pornea a disparut, iar in locul ei a aparut peste noapte un bolid de lux. (Din salariul tau de 400 de Euro, ti-ai fi luat masina asta peste 1200 de ani. Daca nu ai fi baut apa).
Ca prin minune, tu ai reusit! Asta e calea! Ai indraznit sa crezi in Romania si ai izbandit!
Fetelor, uitati de scoala, munca, interviuri, slujbe si alte porcarii!
Indrazniti sa credeti si voi! Iubita lui Liviu Dragnea si nepotica lui Florin Pandele au reusit! Voi de ce nu?
PAGINILE MELE DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune
Acum poti FACE COMANDA PENTRU NOUA CARTE, „AM GASIT UN TITLU”, pe www.bookzone.ro. Transport GRATUIT, daca iei si „Toate titlurile bune au fost date”
Daca ai chef sa citesti, comanda pachetul aici sau telefonic: 031-433.51.65
P.S Se livrează și internațional.
De Silviu Iliuta–cronicipebune
De Silviu Iliuta–cronicipebune
Citeste si: POVESTI PENTRU OAMENII MARI.
Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“
– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”
