Pentru ca m-au intrebat mai multi prieteni: „Cum a fost, ma, la Gaudeamus?”
Primul stand pe care l-am vazut in fata ochilor la Gaudeamus Romania 2016 a fost unul chinezesc.
-Nu va suparati, aveti carti si in limba romana.
-Limba romana, repeta chinezoaica dupa mine si da din cap.
-Carti?
-Carti.
-Nu intelegeti nimic, nu-i asa?
-Nimic, nu-i asa?
Si plec mai departe. Un microfon tiuia si in jurul lui erau stransi vreo 30-40 de oameni. Cel de la microfon le striga ca el are cea mai frumoasa carte din lume. M-am dat mai aproape. O carte cu poze, in general, imagini pe care le gasesti cu o cautare pe Google: beautiful landscapes.
-De ce as vrea sa cumpar o carte cu poze? Nu scrie nimic?
-E vorba de hartie. Pipaiti hartia sa vedeti ce calitate are.
Am pipait hartia. Avea calitate buna, dar nu am luat cartea.
Standul de carti cu vampiri. Vreo 30 de carti cu diavoli, tepuse, exorcizari, nenorociri si Apocalipsa.
Culmea ironiei, la vreo 10 metri de ele incepeau editurile religioase. „Adevar divin”, „Calea Divina” „Drumul cel drept”… chiar nu le retin numele.
-Doriti o carte de dezvoltare personala?
Fata, cam 20 de ani, zambareata, sare in fata mea.
-Se vand excelent! Chiar azi e o lansare a unui maestru…
-De dezvoltare personala?
-Sa va dezvoltati personal. Sa invatati sa va cunoasteti.
-Ma cunosc de ceva vreme.
-Nu, adica sa va descoperiti si sa invatati sa va iubiti si sa va simtiti bine.
-Adica despre masturbare?
-Nu, zice serioasa. Nu numai.
I-am multumit. Am luat-o pe scari, pe langa standul cu cartofi cu scobitori in ei, am trecut de inca 3 edituri religioase, de cartile horror si de editura de „femei puternice”.
-Poftiti la carti motivationale.
-Sa ma motiveze… sa ce?
-Sa ajungeti sus!
-Chiar sus voiam sa merg, dar m-ati oprit. Unde e standul Bookzone?
-Aaa, treceti de cartile alea aruncate in cos, de la rafturile albe.
-Ce carti sunt?
-Alea? Chestii vechi, la 5 lei bucata, clasici. Din astea de care nu citeste nimeni, zice.
-Aha.
I-am multumit.
Am plecat si mi-am luat 5 carti din alea proaste, clasice. Am vazut si niste carti faine la edituri mari. Preturi ca in librarie.
Am luat-o pe langa ilustratele chinezesti si jucariile de plastic. Am rezistat tentatiei de a cumpara niste globuri de pom si m-am oprit la un stand SF.
Un domn povestea cartea. Reproduc exact, unu la unu: „In viitor, nimeni nu mai vorbeste cu nimeni. Nimeni nu comunica.” In jur erau zeci de oameni veniti la lansare. Dadeau din cap, semn ca viitorul chiar o sa fie naspa. „In viitor, un copil nu mai stie sa vorbeasca cu tatal lui. Numai in semne, dar nu se inteleg, pentru ca el are limbajul acesta cu LOL si emoticoane.” Pana aici rezonez cu omul. „Si, pentru ca vede ce se intampla, Dama de Silicon sare si ajuta copilul cu tentaculele ei.” Aici m-am blocat total. Si nu numai eu.
-Nu va suparati, cu ce sare? a intervenit un pusti ochelarist.
-Cu tentaculele.
-Cool! si ii face semnul OK.
-Trebuie sa ai in vedere, pustiule, ca e un roman de un realism-magic.
-Da. Cool! Intelesesem „tarantulele”…
Ma gandesc ca ar putea fi o carte interesanta. O dama de silicon cu tentacule salveaza lumea. Cu tentaculele. O sa ma mai gandesc la asta.
Apoi am ajuns la stand si am hotarat sa plec de acolo doar cand o sa am nevoie sa fac pipi sau sa iau cafea.
Am ochit cateva carti bune, cu standuri nu foarte la vedere, le-am facut o vizita. Si cam atat.
In general, e foarte greu sa gasesti ceva. Ori mergi la punct fix, ori iti trebuie multa rabdare sa descoperi.
Cam atat.
Ma apuc de citit despre tentacule.
Citeste si: Povesti pentru oamenii mari.
AI CARTE, AI PARTE! „Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.
Fragment din carte: „-Pi*da mă-sii, iar bruiază semnalu’ nenorociții ăștia de securiști! F*tu-i în cur pe mă-sa!
El e tata. Injuratura cu curu’ si cu mă-sa, ani de zile m-am chinuit să înteleg ce vrea să zică. Chiar și când am inteles cuvântul cu “f”, tot nu pricepeam cum voia tata să f*tă în cur un securist pe care să îl urce în spatele mamei lui.
-Întotdeauna securiștii ascultă ce vorbești la telefon, bombănea tata și dădea volumul radioului mai încet.
O bună bucată din copilărie am crezut că un securist este un pitic care locuiește în interiorul telefonului nostru. După ce adormeau ai mei, mă trezeam noaptea, ridicam receptorul și șopteam:
-Hei, securistule, ai mâncat azi? Ești bine? Vezi că tata vrea să te fu*ă în cur mâine! Vrei să îţi dau un fursesc și să-ţi citesc o poveste, securist mic?
Mama n-a ințeles niciodată de ce receptorul telefonului nostru era plin de firimituri dimineaţa.”
