Asta ar trebui sa fie usor, mai ales ca sunt doar vreo 1500 de feluri de odorizante, dintre care doar vreo 3-400 sunt verzi. Acum imi amintesc ca mi-ai spus: “vezi, ia din alea la pachetele, nu din alea in suport.”
Asa ca am chemat un angajat in tricou rosu si l-am implorat sa imi arate:
-Care sunt odorizantele verzi in pachetele?
-A, pai toate astea 15 rafturi. Alea verzi sunt verzi.
A fost foarte dragut si din cele 3-400 a eliminat mai bine de jumatate. Acum sunt aproape fericit, stiu ca o sa fie mult mai usor. Am asa:
Randul 1- raftul 4- 10 modele, randul 3-raftul 2 de susvreo 25 de modele, randul 7, raftul de jos-vreo 30 de modele.
Asa ca scot din nou biletelul de dragoste de la tine. Ala care contine si lista de cumparaturi. In sensul in care ai scris: “Iubitule, ia si tu…. “ Si incepi sa enumeri vreo 100 de articole.
In fine, acum vad ca ai mazgalit ceva pe el: „DAC”.
-Nu va suparati!
-Nu ma supar, sunt aici sa va ajut.
-Ce odorizante verzi, marca DAC aveti?
-Marca Dac nu e la odorizante.
-Asa scrie.
Ii bag biletul sub nas, ca sa vada ca nu sunt prost de tot si ca eu chiar stiu ce cumpar.
-Asa scrie, dar nu exista..
Formez:
-Alo, odorizantul ala e cumva DAC?
-DAC, da. De ce?
-Domnul asta (si ma uit dispretuitor la el) zice ca nu exista odorizantul Dac.
-Dac e cidru, daca doriti.
-Iubito, nu vrei cidru pentru toaleta, nu?
-Ce scrie mai exact pe bilet?
-D MARE A MARE C MARE.
Suspans.
-E DUCK.
-Ha?
-DUCK. I-am dictat mamei si ea a scris biletul.
In fine, acum mi-e mult mai usor. Odorizante Duck sunt doar vreo 30, cu 30 de rezerve diferite, toate marca Duck. Si nicio rezerva nu se potriveste la alt aparat, in pana mea!
Aleg 10 feluri de rezerve Duck si le arunc in cos. Una trebuie sa se potriveasca!
Formez.
-Auzi, dar verde inchis sau verde deschis?
-Deschis, dar nu chiar asa deschis.
-Aha!
Arunc 5 rezerve deschise, dar mai inchise, si raman cu 5. Eu zic ca pana aici sunt bine!
Punctul 1 de pe lista: BIFAT CU SUCCES!
Sa mai spuna vreo femeie despre mine ca nu-s in stare sa cumpar pentru casa.
Urmeaza:
Punctul 2-“balsam din ala mare de rufe, cu dop alb. Sa fie mov, dar nu de levantica, ci de liliac. Din ala de care folosim noi.”
Punctul 3-„saci menajeri de 10, dar de la firma aia cu R, ca sunt mai grosi.”
Punctul 4- ” o cutie de pastille albastre pentru masina de spalat, de care folosim noi. Medii, nu mici (cum ai luat ultima data).”
P… mea! O sa iau cate 5 modele diferite la fiecare.
PAGINILE MELE DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune
Acum poti FACE COMANDA PENTRU NOUA CARTE, „AM GASIT UN TITLU”, pe www.bookzone.ro. Transport GRATUIT, daca iei si „Toate titlurile bune au fost date”
Daca ai chef sa citesti, comanda pachetul aici sau telefonic: 031-433.51.65
P.S Se livrează și internațional.
De Silviu Iliuta–cronicipebune
Citeste si: POVESTI PENTRU OAMENII MARI.
Fragment:
„La patruzeci și puțin de ani, ești fix la jumătate. Nedefinit. Prea tânăr pentru a plânge sau râde la amintiri. Și prea bătrân ca să nu ai mii de amintiri la care să îți vină să plângi sau să râzi.
La patruzeci de ani, ești jumătate armăsar, jumătate mârțoagă. Nu aș vrea să spun care jumătate îmbătrânește mai repede, asta diferă de la om la om. Deși în mintea ta te crezi încă un armăsar, copiii încep să te vadă că pe o mârțoagă. E dubios. Cea mai tristă zi de până acum a vieții mele, în ceea ce privește vârsta, a fost acum câteva veri, când urcăm într-un lift cu o fată superbă.
Cam douăzeci și ceva de ani, mirosind extraordinar, împrăștiind miros de primăvară, ca în reclamele proaste la detergent. Bucle blonde, manechin pe orice podium al lumii, dar nu din ăla costeliv și ofilit. Picioare până la Cer, terminate cu doi norișori perfecți, care se întrezăresc prin fusta scurtă și mulată, și ochi de căprioară flămândă. Asta în cazul în care ar exista căprioare cu ochi verzi. Genul cu care ai vrea să stai două ore în lift, apoi să schimbați numere de telefon. După care să mai stați doi ani, în alt lift. În plus, îți zâmbește toată.
– Sărut-mâna, domnule Iliuță!
Și te lovește. Prima lovitură de ciocan vine în moalele capului. Doare.
– Bună.
– Eu sunt fata lui Relu, nu mă recunoașteți? Caut un apartament în zonă. Eram mică atunci când ne-am mutat din cartier. Stăteați la mansardă, în casa de peste drum, iar eu la blocul de lângă.
A doua lovitură este direct în moalele celuilalt cap. Tare, drept la țintă. Brusc, îți dai seama că, oricât de armăsar te-ai crede, ai patruzeci de ani de istorie în spate. Pruncii pe care îi vedeai acum aproape douăzeci de ani au intrat la facultate și îți zic „Sărut-mâna, nenea“?
La mijlocul vieţii, eşti pierdut în spaţiu. Tu tot mai speri că
într-o zi o să te trezeşti şi cineva îţi va spune că ai zece ani. Şi că treaba asta cu îmbătrânirea a fost o glumă proastă, iar mama te strigă chiar acum: „Grăbeşte-te că întârzii la ora de mate’!“
– Mergeaţi în părculeţ cu mine şi cu tata, până să ne mutăm.
– În părculeţul din spate?
– Da! Îmi cam plăcea să mănânc nisip.
– Ți-a prins bine la creștere…
– V-aţi amintit? Mai ştiţi? Ce mai face tanti Amy?
Asta a fost a treia lovitură. Căprioara a lovit drept în suflet, cu cel mai ascuţit cuţit care s-a inventat vreodată: cuvântul.
– E bine. Hai pe la noi, o să se bucure să te vadă!
– Vin! Cum să nu! Ce îmi plăcea când mă dădeaţi în leagăn!
Realizezi că ai devenit un pervers atunci când începi să ai fantezii cu fete pe care le știi de când erau embrioni. Subconștientul tău îți spune că mai ai maximum zece– cincisprezece ani de erecție în viața asta și te îndeamnă să acționezi până nu e prea târziu. Ultima șansă, fraiere!
La patruzeci de ani, îți dai seama că momentul în care erai în scutec este la egală distanță în timp cu momentul în care vei fi în scutec. Și mintea ta face, fără să vrei, primul pas spre Ce bine era pe vremea mea!
– Hai, intră! Cred că mai avem cacao cu lapte.
Pi*da mă-sii de viață!”
