Din presa: (sursa- Ziarul financiar)
Cele mai ieftine insule scoase la vânzare în Grecia
Grecia deţine aproximativ 6.000 de insule, atât în proprietate privată cât şi publică, iar o parte dintre acestea sunt disponibile pe piaţă, la preţuri pornind de la 3 milioane de euro, reiese dintr-o analiză a agenţiei britanice de consultanţă imobiliară, Knight Frank, citată de Business Insider.
(…)
5. Insula Nissos Sofia se găseşte în Marea Ionică, măsoară aproape 200.000 de metri pătraţi şi oferă un nivel ridicat de intimitate deoarece bărcile comerciale au accesul restricţionat în acea zonă. Nissos Sofia valorează 5 milioane şi jumătate de euro.
4. O parte din Insula Kythnos este scoasă la vânzare cu preţul de 5 milioane de euro. Pe suprafaţa insulei sunt construite între 20 şi 25 de case mici, pitoreşti, Kythnos fiind încă în curs de dezvoltare.
3. Insula Stroggilo se află în apropierea insulei Marathos din Marea Egee şi valorează 4 milioane şi jumătate de euro.
2. Insula Gaia este localizată în Marea Ionică şi valoarea acesteia se ridică la 3 milioane de euro. Gaia are 174.000 de metri pătraţi, iar regiunea în care se află insula este cunoscută pentru condiţiile sale prielnice în care se pot desfăşura diferite activităţi, precum sporturile de apă, pescuitul sau înotul.
1. Peninsula Lihnari se află la doar 10 minute de Corinth, are aproape 400 de mii de metri pătraţi, iar proprietarii speră să o vândă cu 3 milioane de euro, dorind o vânzare rapidă, aceştia scăzând jumătate din preţul iniţial. Pe teritoriul insulei sunt construite câteva proprietăţi luxoase, un drum, surse de apă potabilă şi măslini.”
„Buna ziua, care aveti niste bani cu imprumut?
Din pensia mea, am 105 euro pusi deoparte. Plus salariul fetei si alocatia nepoatei… fac cam 308 euro.
Asta, daca ne oprim azi din mancat si asteptam 3 saptamani.
Planul e asa: pe iulie nu platim intretinerea si plecam pe naspa din tara la inceputul lui august.
Asadar, va scriu ca sa va pun o intrebare: se baga cineva cu mine sa luam o insula greceasca?
Facem frumos acolo, luam gratare, facem mititei, si aducem bere romaneasca ca e mai ieftina.
Daca nu ne iese cu turismul, stam acolo, macam masline si prindem peste. Oricum trăim mai bine decât în ţară!
Ce naiba, am muncit toata viata, acum ne putem transforma si noi in greci: cerem niste bani cu imprumut de pe unde apucăm si uitam sa ii dam inapoi.
Mie-mi place Gaia, numarul 2, cea din poza.
Ce ma face sa ma simt ca acasa:
1. Numele, ca oricum aici ne ia gaia pe toti si
2. Faptul ca nu sunt autostrazi pe ea. Ca la noi.
O singura dorinta am: sa ma faceti pe mine Prim-Ministrul ei, ca nu mai vreau sa muncesc!
Rog pe cei interesati sa lase mesaj aici pe blog.”
Marcel Haralambie Constantin, zis Nea Costea, 65 de ani, pensionar.
*pentru cele mai recente articole, da LIKE la pagina de facebook/cronicpebune
Citeste si:
Apelul unui fan: Robbie, nu îl mai lăsa pe Morar să îţi ia interviu! Fă-te că nu-l cunoşti!
Bahmuteanu, vrei sa fii sotia mea?
România, UE, 2015: circulăm pe o autostradă care se poate prăbuşi în orice moment!
O grecoaica din Syriza: “Nu poti pastra Romania in UE si sa fortezi Grecia sa iasa!”
Mare e gradina facebook! ( statusuri-partea 1)
“Vezi, Delia, ce ai facut?”
Fir-ar sa fie! Acum chiar sunt suparata ca n-am milioanele alea in cont 🙂 Cred ca e visul oricarui om sa aiba o insula a lui…