Jurnalu’ de la ora 6.

M-am gandit sa scriu pe blog un jurnal. Poate pentru ca n-am avut unul cand eram mic si am ramas cu frustrari. Sau poate pentru ca nu am ce sa le las mostenire copiilor, in afara de ratele la banca.
“Jurnalu’ de la ora 6” este exact ca si “Ceaiul de la ora 5”.
Numai ca nu e ceai, ci jurnal. Si nu e la 5, ci la 6.
Dar se poate citi si la 7.

Chem un taxi, pentru ca masina este la reparat, la un service romanesc plin de profesionisti.
-Doua zile dureaza si e ca noua!
Inca nu s-a terminat prima zi polara, asa ca mai am de asteptat. Sau nu am calculat eu bine?
-La mine in masina se fumeaza. Lu’ cine nu-i convine…
Si taximetristul/a isi aprinde inca o tigara. Nu imi dau seama daca e barbat sau femeie. Eu am mai auzit femei care fumeaza mult si vorbesc ca Vader. Una e matusa mea.
Daca vedeti, in zona Berceni, un taxi care a luat foc si un taximetrist rosu la fata si cu ochii bulbucati, sa stiti ca nu e ceea ce pare. Dupa ce a fumat vreo 5 tigari, mi-am aprins trabucul pe care il pastram pentru ziua mea. Sarbatoresc mai deveme.
Acum imi dau seama ca e femeie, pentru ca mi se vaita ca ii curge rimelul.
-Uite, dom’ne, un gheu de ala!
Imi arata pe geam un baiat cu pantaloni stramti. Ceea ce ma mira pe mine e capacitatea extraordinara a sa de a a vedea prin ceata.
-De unde stiti ca e gheu din ala?
-Ba, nene! Nu vezi ca are pantalonii stransi pe c*r si palariuta? Pai asta e barbat? E gheu, da-l in mortii ma-sii!
-Asa ma imbrac si eu seara, cand ies la agatat! o intarat putin.
-Da-te dom’ne jos din masina, dracu’, ca n-am eu nevoie de banii la ghei!

In urmatorul taxi a fost mult mai bine si chiar m-am simtit relaxat. Cand l-am auzit pe Salam, m-am conectat prin Bluetooth si am pus pasarele. Am eu un track cu pasarele, ma relaxeaza. Asa sunt oamenii care lucreaza prin corporatii, au nevoie track-uri cu pasarele si cu tramvaie. Track-urile cu pasarele ii relaxeaza cand sunt in oras, iar cele cu tramvaie…
Eu sunt baiat de oras si, cand plec mai mult de 2 zile la munte sau la mare, imi lipseste galagia. Toata viata m-am trezit, am trait si am adormit pe sunetul tramvaiului. Asa ca mi-am facut un CD cu sunete urbane si, de cate ori iubita mea ma taraste sa vedem cate un rasarit romantic, eu ascult la casti tramvaiul. Rasarit fara zgomotul asta nu exista. E ca o pastila. Odata s-a panicat:
-Aoleu! Ti-ai uitat telefonul in camera! Cum o sa vezi tu rasaritul?! Iar te apuca  tremuratul.
Taximetristul s-a enervat si a zis ca cineva i-a virusat CD-ul.
Totusi, e distractiv cu taxiul prin Bucuresti! Dupa aproape sase luni am invatat toate smecheriile si sunt pregatit sa supravietuiesc oricarei situatii.

In Pipera, unde sunt ingramadite toate corporatiile, e frumos. Exact ca in New York, daca ar avea o singura strada care sa duca in Manhattan: Dimitrie Pompeiu.
Si pe ea circula autobuze de la primaria lui Pandele. Au voie sa mearga cu maxim 10 kilometri la ora, iar asta nu e gluma! Uneori soferul se da jos din autobuz, isi cumpara merdenele si il prinde din mers.

Ma opresc la bancomat, la piata.
Mi se blocheaza cardul, normal. Mai incerc o data. Cucu! Asa ca sun la banca.
-Ai dracu’ de romani! De aia nu ma ritorno eu in tara niciodata, de tarani! Sta oamenii la coada dupa tine si tu vorbesti la telefon.
Si scuipa. Romanii scuipa mult, chiar si astia plecati in Italia. (Scuipamo molto?)

O sa ma duc sa-mi iau in primire rolul de corporatist, de Vineri. Cred in sinea mea ca personajul lui Robinson Crusoe, Vineri, a fost primul corporatist al lumii. Nici pe carte nu l-au trecut, apare numai numele CEO-ului.
-Grande flavoured vanilla extra choco mokko kuku.
Toti Vinerii din Pipera au salarii mari, dar le lasa aproape in intregime in cafeneaua de la parter. In Pipera, cafeaua are aur in ea, iar pretul este de 10-13 lei. Ca sa nu am senzatia ca am dat ca idiotul 13 lei pe o cafea, aleg una “flavoured”. Si toti facem la fel.
-Extra vanilla grande cinnamon rahat pansat cappucinno.
Asa avem senzatia ca isi merita banii, ca picatura aia de sirop de vanilie chiar face 8-9 lei!
Daca vine un baiat care bea numai cafea de 1 leu de la aparat, in fiecare zi,  nu e in stare sa treaca testul. Nu at putea sa comande o cafea. E cam asa:
-O cafea, va rog!
-Sigur. Venti, grande sau pitzoletto?
-Ha? Cafea!
-Da, avem mai multe feluri, flavoured ori non, ice, draci, laci si inspumatte., cinnamon, latte, kakate.
-Doamna, io am venit doar ca sa montez aieru’ conditionat si sa beau o cafea pana vine si ceilalti baieti.

Tocmai mi-am dat seama ca scriu degeaba jurnalul asta. Dupa ce crap, n-o sa mai plateasca nimeni domeniul de net si n-o sa mai existe.
Asta e, la cate lucruri am facut eu degeaba…

De Silviu Iliuta–cronicipebune

„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro. Transportul in tara, ORIUNDE, este de doar 5.9 lei.