Ma regasesc 100% in cuvintele unui turist, pe numele sau Gabriel Moldovan, si de aceea ii public measjul. Cum e pe Litoral in afara tarii vs Litoralul romanesc?
„De departe cel mai bine a fost în Franţa, dar nu am să mă refer la francezi, căci se ştie că ei sunt numărul 1 la nivel mondial. Şi n-am să vorbesc nici despre Spania şi Italia, alte două ţări superbe, care ştiu să-şi atragă clienţii. Mă voi referi la Croaţia, ţară care a fost parte din fosta Iugoslavie şi o ţară în care nivelul de trai nu este la fel de ridicat ca în Vest. În schimb, Rijeka şi Dubrovnik sunt două perle aşa cum noi nu vom avea niciodată pe litoralul românesc.
Totul era exact aşa cum ţi-ai fi dorit să fie sau cum ai fi făcut tu ca patron, dacă voiai să atragi turişti şi să-i faci apoi să revină la tine, mulţumiţi de curăţenie. Muzică de calitate, mâncare excelentă şi la preţuri decente în restaurante, oaze de linişte pentru turistul venit să se odihnească, pe scurt condiţii de vis”, a adăugat el.
Despre Litoralul romanesc Amfost din 7 până în 16 august la Mamaia, adică am făcut greşeala să mă duc acolo. Sincer, nu i-aş recomanda un astfel de concediu nimănui. Gălăgie, grobianism, servicii sub orice critică. Cred că în cele 10 zile am fost obligat să ascult toate manelele apărute de la început şi până azi. Mizerie pe plaje, cozi de seminţe, coceni de porumb şi oameni care e bagă practic în tine. N-au auzit de distanţarea socială, iar de spaţiul intim nici atât. Nesimţire cât casa, dar nu e de mirare. Pe plajă, bişniţarii tuciurii cu cefele late având după ei fetele care îi urmează ca nişte căţelurşi se băgau în tine şi aproape că se urcau pe şezlongul tău. Unul schimba euro pe plajă, iar altul punea manele în timp ce fetele se mişcau lasciv, ca într-un ritual de împerechere.
Cât trăiesc nu voi mai face greşeala să mă duc în concediu la noi pe litoral. Pentru ce să mă duc? Ca să ascult manele de dimineaţa până seara împotriva voinţei mele şi să plătesc de 3 ori mai mult decât într-o staţiune decentă din Croaţia? M-am întos acasă mai obosit decât eram atunci când plecasem în concediu, din cauză că nu am putut dormi de manelele lor”,
.
Oferta speciala la CARTI!
PAGINI DE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
De Silviu Iliuta–cronicipebune
Cica e oferta la carti, de Sarbatori, tine cateva zile. Ambele carti la 49 de lei. Las link aici:
https://bookzone.ro/produs/pachet-silviuiliuta-semn/
Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, dean supra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
„A venit elvetianul la noi la tara, de Craciun.
Şi l-am parcat în camera cea mai bună, cea de oaspeţi, cu salteaua de dormit aruncată direct pe laviţă şi cu sticle de băutură străine pe post de bibelouri în vitrine. Agăţată de un cui este o candelă care arde mereu, în memoria bunicului, iar pe perete te izbeşte o mare poză cu el. Era la o terasă la Neptun, prin anii ’70, singura dată când bunicul meu a ajuns să vadă marea. „Am făcut plajă șapte zile din șapte! Nimeni nu a mai prins atâtea zile frumoase la rând!“ se mândrea el.
Multe pagini din revista „Magazin Istoric“ pe pereţi, cu tot felul de domnitori. Aceasta fiind camera cea bună, nu a fost decorată cu poze din ziare de doi lei, ci au folosit hârtie lucioasă.
– It’s so exotic! Who is this?
Îmi arată altarul cu poze de pe pereţi.
– El e bunicu’, el e Cuza, aici e un verişor care a căzut din căruţă acum treizeci de ani, în stânga e Ştefan cel Mare, aici o avem pe bunica, atunci când era mică, Mihai Viteazul, fata de la pagina 5.
– Toţi rude?
– În ţara asta all are rude! ALL rude here! Mai puţin curva de la pagina 5! ţipă unchiul.”
#cronicileunuibarbat
