PAGINI DE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Buna ziua, Liviu! Am auzit ca trebuie sa pleci 7 ani (nu in Tibet) si nu ai cu cine sa o lasi pe Irinuca. Sigur, ai putea sa o lasi cu copiii tai, dar sa dim seriosi, crezi ca le arde la 20… de ani sa faca pe dadacele? Cine o plimba, cine ii da de mancare, cine invata cu ea la Mate? Cine? Asa ca ma ofer eu, desi multi n-ar baga un pesedist in casa, eu risc. Sa ma prezint pentru tine si pentru Irinuca:
Sunt un barbat de 24 de ani si caut o fata de varsta asemanatoare cu 24. Am 24 de ani de cand am iesit din ultima relatie, ca sa fiu mai exact.
Am o inaltime mult peste medie, chiar un cap. Peste media unei oi, care are 1, si 30 de cm. Dar sunt o fire sportiva, am un corp atletic si bine ingrijit. Alerg mult seara, chiar aseara am reusit sa alerg de pe canapea pana la masuta pe care era telecomanda.
Imi plac mult plimbarile lungi. Ma pot uita la ele, la televizor, ore in sir. Tot asa imi place mult si sportul. In special competitiile extreme, cu adrenalina multa. La alea dorm cel mai bine.
Totusi, nu sunt gras. Am vazut oameni si mai grasi, la americani, pe care i-au luat cu macaraua cu tot cu pat, pentru ca aveau 300 de kilograme. Eu mai am mult pana acolo! Putin peste 100 de kilograme.
Ca si cariera, eu sunt cantaret foarte apreciat atat in tara, cat si in strainatate. Tocmai am avut primul concert, acum zece minute, in fata unui vecin. Mi-a zis ca mai bine plec din tara la capsuni, iar eu am luat-o ca pe o incurajare in a face concerte in Spania.
In pat sunt de neoprit. Ca o fiara, ca un animal salbatic. Ca un panda.
Castig foarte bine si am o avere impresionanta, printre care si mai multe case. Acum vine randul meu sa arunc zarul si, daca dau 6, imi cumpar si un bloc. Imi place Monopoly, ce sa fac? Dar alte vicii nu am. Butura nu se pune, beau maxim un pahar de tarie, ceea ce e exprem de putin. Pe ora.
Referitor la casa pe care o am la Bucuresti si la situatia materiala: stau intr-un apartament superb de 4 camere, la numai 3 minute de centru. De centrul satului. Dar fac numai 3 ore pana la Bucuresti, unde lucrez.
Apropos de munca, sunt o piesa importanta, am un post de conducere si conduc foarte multi oameni. Ii duc acasa in fiecare zi, la Lehliu. Am o masina mare si luxoasa, cu aer conditionat. Conditionat de deschiderea usii, caci daca o tin inchisa mor toti pasagerii de cald.
UIltima mea prietena m-a parasit acum trei saptamani. Eu am parasit-o, cand am vazut ca i-a scris altul pe facebook, iar ea nu a dezmintit relatia lor. De nervi, i-am dat unlike paginii ei si cred ca o sa sterg toate pozele cu ea si cu Pique.
Am studii superioare facute in afara. Superioare celor cu 7 clase, fiindca eu am 8, facute in afara orasului. Am incercat sa dau si la facultate, dar nu m-au lasat fara liceu. Cunosc cateva limbi straine. Pe una am cunoscut-o destul de bine ca mi-a fost nevasta timp de 10 ani, iar pe celelalte doua le-am cunoscut in liceu. Ramane una.
Stiu sa fac masaj romantic partenerului, chiar din acela cu finalizare. Cel mai bine imi iese cand partenerul sunt chiar eu insumi.
Imi place sa merg la filme romantice. Adica as vrea sa merg pentru ca nu am ajuns niciodata intr-un cinematograf. Mi-au spus toti prietenii: stai linistit, e exact ca la teatru, numai ca actorii sunt pe o panza. Dar nici la teatru nu am fost.
Am gusturi fine la mancare, imi place mult bucataria frantuzeasca. In special pateurile lor, zise si merdenele. Si sampania scumpa, cu bule. Pe care mi-o prepar singur din vin de mana a doua si sifon.
Citesc foarte mult, in orice pozitie si pe unde apuc. Chiara cum cinci minute am terminat de citit un pasaj interesant, il pot cita aproximativ: “sarcina maxima 320 de kilograme”.
Tu, Irinuca, nu trebuie sa faci nimic in gospodaria noastra. Sunt gospodar desavarsit, imi place mult sa fac curat prin casa si sa mut mobila. Dar ultima oara cand am facut asta m-a prins Politia si mi-a dat un cadou. Trei ani de concediu gratuit, cazare si mese incluse. La puscarie am cunoscut multi oameni de afaceri, de la care am invatat multe lucruri. In special de la Borcea. Ceea ce explica faptul ca acum am 4 copii mici, dintre care trei sunt de culoare. Nu sunt rasist, platesc pensie alimentara pentru toti, desi am iesit de la puscarie acum 4 luni, iar pe fosta sotie nu am vazut-o de 24 de ani.
Irinica, daca ramai singura acasa, scrie-mi in privat.
Fa-o repede, pana nu imi inchid astia telefonul!
PS: am mustata.
FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”
