Maestre, o sa incerc sa raspund eu: era o seara de mai, intr-o miercuri.
Minut cu minut nu va pot descrie, dar voi atinge etapele mari.
Afara era destul de cald, dar parca nu aveam cheaf sa ies cu baietii la terasa la bere, asa ca m-am dat lovit. Mai ales ca fusesem si cu doua seri in urma si avusesem scandal cu sotia.
Era o seara de miercuri. Sau joi. Sau ambele. Ideea e ca nu voiam sa merg la meci, ca Dinamo luase bataie in ultima etapa si eram destul de suparat pe ei.
La mall as fi mers, voiam sa imi cumpar un laser, dar mi-a fost lene sa caut parcare. Asa ca am luat-o spre casa.
Vantul adia destul de usor, astfel incat aveam o stare buna si optimista, eu fiind meteosensibil.
Am sunat-o:
„-Mergi la coafor azi?”
-Nu!
-La vreo prietena?
-Nu!
-Vine ma-ta la noi?
-Maine.
-Ce iau?
-Lapte.”
Pasarelele incepusera sa vina in Bucuresti, iar pe strazi mirosea a primavara. Mireasma florilor de mai imi umplea narile si ma imbata in amortire. Daca nu va place metafora, va rog sa o inlocuiti dumneavoastra cu alta.
Lucrasem cam 2 ore in ziua aceea, in rest m-am uitat la pozele in bikini, de la palmieri, ale unei foste colege. Postate pe facebook. In nicio poza nu tinea vreun laser in mana, dar arata brici.
In fine, in cele din urma m-am hotarat sa merg acasa, iar in drum m-am oprit la benzinarie. Nu mai aveau prezervative.
Cam asta e raspunsul, pe scurt, draga maestre, ca nu mai am chef sa va explic continuarea.
„Toate titlurile bune au fost date”, de Silviu Iliuta. Costa 39 de lei si se comanda online de pe site-ul www.bookzone.ro.
Fragment din carte: Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
-Crezi că au adormit? o întreb.
-Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei.
Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
-Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
-Bine, gemi!
-Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expeditie și m-am mulțumit cu sărutări.
-Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
-Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
-Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
-Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
-Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
-Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar
în ochi.”
