Iubita mea, iti scriu din fata magazinului de pantofi de la etajul 1.
Voiam sa stii ca sunt bine, sanatos. Si foarte fericit ca te-am intalnit.
Ultima data te-am vazut acum 3 ore. Iti amintesti?
Stateam la fast food, cu berea aia la pahar de plastic in fata, cu cele 20 de pungi atarnate de scaun si de mine.
Tineam punga cu tricourile tale in dinti, iubita.
„Sa nu le lasi pe jos ca se sifoneaza”, mi-ai zis suav.
M-ai alintat, m-ai mangaiat pe par si mi-ai zis: „Stai aici, vin in 5 minute!”
Chiar daca as fi vrut sa plec, iubito, ceva m-ar fi impiedicat. Pungile.
Acum doua ore am mituit o batranica si am primit caruciorul ei de cumparaturi.
Asa am putut explora mall-ul. Am revazut locurile dragi pe unde ne-am plimbat impreuna acum 6-7 ore.
Cum ar fi magazinul unde ai probat sandale timp de o ora.
Uite-l, saracutul, el imi aminteste de mine. Asa cuminte te asteptam si eu. Pentru ca te iubesc!
Apoi am ajuns la magazinul de lantisoare de argint cu animalute pe ele. Am uitat cum ii zice.
Acolo mi-am pierdut eu demnitatea. In cele doua ore de asteptare pe bancuta. M-am trezit cu mustacioara desenata cu albastru.
E important ca m-am plimbat prin mall. Asa am putut afla ca nu sunt singurul. Am intalnit oameni necajiti in dragoste. Unul mai napastuit ca altul. Spre exemplu, iubito, el:
Doamna lui isi cumpară o rochita pentru Revelion.
De 5 ore doarme pe scaunel.
Nu te supara, iubito, dar i-am lasat din cumparaturile noastre: apa, ciocolata, paine si niste pastile de cap.
O sa mai stea cateva ore.
Rezistă, frate!
E important ca am inceput sa umblu prin Mall, că am scos capul din paharul meu de bere.
Am vazut ca nu sunt singurul. Am intalnit cazuri grave. Unele, foarte grave.
Stii nagazinul in fata căruia ai zis acum 5-6 ore: „Intru si eu putin sa imi iau o bluzita mov”?
Si din care ai iesit cu alte 20 de bluzite si ai zis: „Trebuie sa venim saptamana viitoare, nu mai au bluzita mov”…
Ei bine, in acel magazin stă acest domn. Mai precis, stătea.
Nu mai este tanar si a cedat dupa 3 ore. Acum este bine, am sunat la 112 si l-au luat.
In fine, in incheierea acestui lung mail iti spun: nu te grabi, fa-ti toate cumparaturile in liniste! Eu m-am imprietenit cu o gramadă de barbati. Acum stăm la intrare, discutăm.
Il vezi pe cel din dreapta? Cand a intrat in Mall avea 30 de ani.
Mai stau putin aici, apoi merg sa te astept in supermarket, la raionul cu mobilier.
Acolo e canapeaua aceea confortabila unde dorm eu de obicei.
Te iubesc!
Mai tarziu imi fac curaj si ma duc la coada la bijuterii sa tin rand. Stiu ca trebuie sa trecem pe aici si zic sa castigam timp.
PAGINI DE FACEBOOK Silviu Iliuta–cronicipebune
NU rata singurele carti premiate chiar de autor! Vandute in mirificul tiraj de 4 exemplare.
Cica e oferta la carti, de Sarbatori.
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI.
Sau „Cronicile unui barbat 3-Iarta-ma, am fost… ” aici: https://www.cronicipebune.ro/prelansare-cronicile-unui-barbat-vol-3/
Mini Bucăţica ruptă din Amelia îşi lipeşte fruntea de a mea şi mă împunge. Apoi mă sărută pe obraz şi întinde degetul mare.
– Piuu!
– Piuu!
Ne unim degetele. Ştiu că pare stupid, dar e „chestia noastră“ şi nu aş fi în stare să v-o explic. Am rămas amândoi cu ea dintr-o seară, când Mini Silviu şi Amelia dormeau, iar noi ne-am uitat la „E.T. Extraterestrul“. Avea vreo cinci ani:
– Tati, malțianul cu capul male, E.T., are un deget magic?
– Da, are un deget fermecat.
– Şi el se luminează de câte ori simte că băieţelul îl iubeşte?
– Exact. Degeţelul lui s-a aprins pentru că băieţelul îl iubea. Erau prieteni pe viaţă.
Şi s-a ghemuit în braţele mele să vedem finalul. Apoi, a început să plângă. Un plâns cu sughiţuri, cu vorbe de neînţeles aruncate printre picături şi muci.
– Tati. Tu mă iubeşti pe mine?
Acum este momentul meu să plâng cu muci.
– Până la stele.
– Şi înapoi? m-a întrebat printre sughiţuri.
– Şi înapoi. De o mie de ori până la stele şi înapoi.
– De mii de mii de ori, tati?
– De miliarde, de un infinit de mii de catralioane de ori!
S-a oprit din plâns şi, serioasă, m-a întrebat după câteva secunde:
– Voi verifica imediat asta, tati!
– Huh?
– Întinde degetul!
M-am prins ce vrea să facă. Mi-am dat seama imediat! Aşa că m-am prefăcut că tuşesc, m-am aruncat pe podea şi am cotrobăit „după o pastila de tuse“ în sertar.
– Ce ziceai? am întrebat-o cât am putut de serios.
– Să îţi dau un pumn în spate, tati? Aşa cum face bunica atunci când tuşeşti?
– Nu, a trecut. Ce ziceai că verifici?
– Dacă mă iubeşti. Întinde degetul, tati!
Şi ghemotocul ăla de copil pistruiat şi concentrat a întins uşor degetul arătător spre mine. Exact că E.T. De emoţie, a scos limbuța şi a închis ochii.
– Piuu!
– Piuu!
Degetele noastre s-au atins. Lanterna micuţă din mâna mea trimitea puţină lumină pe ele.
A deschis ochii mari de tot, apoi mi-a arătat zâmbetul ăla care ar topi toată gheaţa de la Polul Nord. Și-a lipit obrăjorul de al meu şi a zis în şoaptă, doar pentru mine:
– Taaaati! Tu mă iubeşti!
Nu m-am putut opri din plâns zece minute.
