Baieti, daca va comportati in grup, doamna va da buna dimineata.
Doamna, va rugam sa lasati un numar de telefon.
Am vrut sa-mi bat capul pentru a intelege, dar chiar n-are rost sa vreau sa inteleg ceva fara rost.
Nebunitiiii si noi pepene suntem! Mai mult galben nebunitiii.
Superpoza!
Acum, te rog, poti sa tii si invers farfuria? Spre tine?
Traducere: cand „a cald afara”, fetele rele nu mai vor sa mearga in curte.
Si fac la olita.
Logic!
PS: Vezi ca te latra ala mic, ii iei vasul de apa!
PAGINI DE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la Complex! Habar nu aveam ce se dă și când. Poate carne, ouă, portocale. Tot ce știam era că urma să vină, de undeva din lungul străzii, o mașină cu ceva de mâncare. Arareori apucam să cumpăr banane verzi. Le înveleam în ziare și le puneam pe șifonier, apoi așteptam zile în șir să se coacă. Le pândeam noaptea să nu dispară. Un copil nebun din vecini avusese proasta idee să îmi spună că maimuţele le fură când te aştepţi mai puţin. Poate că ţi se pare greu de crezut, dar până pe la 7-8 ani am fost convins că bananele nu cresc în bananieri, ci pe șifonierele din Africa. Nu neg….”
Aia cu lubenița e Vica ? Sau seamănă doar ? 😀 😀 😀
Ea e.
Domnule Iliuță,cred că ar trebui să dea toți un test de inteligență atunci când își cumpără smartphone.Firmele producătoare ar intra în faliment…
🙂
Plina tara asta de forme de viata cu creierele stafidite! Gunoaie umane! Si ne mai miram de ce lucrurile „merge” prost in cocina asta de tara!
Avand in vedere cate astfel de „statusuri” sunt in mediul online, probabil vor fi cateva mii de episoade si ii veti depasi pe cei din serialul „Tanar si nelinistit”… Spor la treaba!
Asa, asa.
Cred ca aia ce „murea de cald”, a avut acolo farfuria catelului :p
astia chiar exista ?
Incredibil????
Domnule Iliuta, in poza cu olita era de fapt un bol de apa pt. caini….
Olita putea fi a unui copil